Moldova

Târgurile AgroFin: O punte directă între fermieri și finanțatori

Author: Ilinca Fiodorov

Evenimentele AgroFin, organizate în trei regiuni ale țării, oferă agricultorilor acces direct la informații, oportunități de finanțare și dialog cu instituții-cheie din domeniul agricol și financiar. Peste 400 de fermieri din toată țara au participat până acum la târgurile AgroFin, desfășurate la Chișinău și Bălți, iar pe 6 iunie evenimentul va ajunge și la Cahul. Scopul acestor întâlniri este de a crea o platformă comună pentru agricultori, instituții de stat, proiecte internaționale, bănci comerciale și companii de asigurări.

„Această idee a apărut în urma unui chestionar aplicat fermierilor anul trecut. Practic în fiecare formular a apărut cuvântul „finanțare”. Atunci am decis să aducem împreună instituțiile statului, finanțatorii internaționali, băncile comerciale și companiile de asigurări, pentru a le oferi fermierilor o imagine clară a opțiunilor existente și posibilitatea de a compara ofertele”, a explicat directoarea Centrului de Consiliere Agricolă și Rurală, Carolina Chiper.

Probleme vechi, nevoi noi

Fermierii prezenți la târg au confirmat utilitatea evenimentului, dar și dificultățile continue în accesarea surselor de finanțare. Printre cele mai des menționate probleme se numără costurile ridicate ale inputurilor, lipsa forței de muncă tinere și barierele birocratice.

„Este un eveniment foarte reușit, cu foarte multă informație utilă pentru fermieri și specialiști. Ne arată că nu suntem singuri, nu suntem doar noi, unul la unul cu pământul. Știm că în Republica Moldova există organizații care se gândesc la noi, care vor să ne ajute și care vor ca fermierii să aibă rezultate. Iar dacă fermierul are rezultate, are și țara. Cele mai mari probleme sunt costurile enorme la inputuri – motorină, chimicale, semințe. Și poate chiar mai grav este faptul că sectorul agricol îmbătrânește. Tinerii pleacă. Mulți agricultori sunt pasionați, dar le lipsește cunoștința. Neștiind cum să aplice o tehnologie nouă, merg la risc. Dar riscurile astea pot fi evitate – dacă ai știință”, a spus Ion Sîrbu, fermier și specialist în cadrul Direcției Agricultură Hîncești.

În opinia sa, tinerii pot fi atrași doar cu politici financiare clare și accesibile:

„Trebuie să existe credite preferențiale pentru tinerii fermieri, cu dobânzi mici, pe termen de 3, 5, 10 ani. Tinerii care vor să înceapă o afacere nouă au nevoie de susținere, nu de obstacole.”

Agricultorul Dumitru Vartic a remarcat importanța interacțiunii directe dintre producători și finanțatori.

„Este un eveniment extraordinar, pentru că aici sunt toți – cei care finanțează, cei care ne pot ajuta cu resurse, cei care pot deveni parteneri. Și nu doar atât – aici ne întâlnim și cu colegii din alte raioane, împărtășim idei, experiențe. Unii dintre ei au accesat deja finanțări, au implementat proiecte și noi învățăm de la ei ce a mers și ce nu. Asta înseamnă dezvoltare colectivă”.

Pentru afacerile aflate la început de drum, accesul la finanțare rămâne dificil.

„Evenimentele astea ne ajută mult – ne dau niște cunoștințe, ne încurajează să nu mai avem frica asta de început. Totuși, avem obstacole când ne adresăm la bănci, nu se uită nimeni la tine. Noi, ca mici producători, nu existăm pentru ei. Ne rămân doar microfinanțările – și alea nu mereu sunt avantajoase. Deși există proiecte și promisiuni, cerințele de eligibilitate sunt prea stricte pentru începători”, afirmă Caproș Sergiu, fermier.

Organizatorii își propun să transforme AgroFin într-un eveniment anual, dar programat înainte de începerea sezonului agricol, pentru a maximiza utilitatea sa pentru fermieri.

AgroFin Moldova 2025 va continua pe 6 iunie 2025, în municipiul Cahul, sediul Consiliului Raional, pentru a oferi cât mai multor fermieri șansa de a discuta cu finanțatorii, de a adresa întrebări și de a înțelege opțiunile disponibile pentru dezvoltarea afacerilor agricole.

Evenimentele sunt organizate de Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. AGROEXPERT este partener media al evenimentului.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!