Prețuri și Tendințe

Expert: În 2024 se observă primele semnale de ieftinire la importul de zahăr

Author: Fiodorov Ilinca
Expert: Iurie Rija
Importurile de zahăr în R. Moldova depășesc substanțial exporturile - agroexpert.md

În Republica Moldova se importă zahăr din două tipuri de materii prime - din trestie de zahăr și din sfeclă de zahăr, care sunt distribuite în proporții aproximativ egale. În prezentul articol, expertul în agro-market, Iurie Rija, a analizat importurile și exporturile de zahăr per general în Republica Moldova, fără divizarea acestora pe tipuri de materii prime.

Din punct de vedere nutrițional, cele două sunt foarte similare. Ambele sunt forme de zahăr simplu, ceea ce înseamnă că furnizează calorii goale, fără aport semnificativ de nutrienți esențiali precum vitaminele și mineralele. Totuși, există unele diferențe subtile. De exemplu, zahărul din sfeclă de zahăr poate conține o cantitate mai mică de impurități decât zahărul din trestie, deoarece procesul de producție poate fi mai puțin complex. De asemenea, unii susțin că zahărul din sfeclă de zahăr ar putea avea o cantitate mai mică de substanțe chimice utilizate în procesul de rafinare.

Te-ar putea interesa și: Producția internă de zahăr. Balanța comercială

Importurile de zahăr în R. Moldova depășesc substanțial exporturile - în 2023 s-au importat 45 de tone contra 117 kg exportate, în perioada 1 ianuarie 13 martie 2024 s-au importat 25 de tone, contra 110 kg exportate.

La capitolul prețuri medii - pentru importuri în 2023 acesta a crescut la 32,07 lei/kg, ceea ce reprezintă o apreciere de 29,3% în raport cu prețul din 2022 (24,79 lei/kg).

„Astfel, zahărul este unul din puținele produse alimentare pentru care în 2023 a crescut prețul. Însă, deja în 2024 se observă primele semnale de ieftinire - prețul mediu la import scade până la 23,34 lei/kg”, punctează expertul. 

Printre principalele companii importatoare de zahăr în R. Moldova se numără producătorul local SRL„SUDZUCKER-MOLDOVA” - a făcut importuri în 2021, 2022- câte 50 de tone anual. În perioada 2023 - 2024 compania nu a realizat importuri de zahăr. În rândurile importatorilor se găsește și compania „PETROM-MOLDOVA” S.R.L. (19 mii tone în 2023). În listă sunt incluse și anumite Asociații Obștești și fundații de binefacere.

Țările de unde se importă zahăr în Moldova sunt - USA (importuri realizate de comunitățile creștine), Slovacia, România, Olanda, Germania, Ucraina.

Recomandăm și: Scad suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr. Ce perspective sunt în 2024

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!