Prețuri și Tendințe

Iurie Rija: Se așteaptă o creștere a prețului la floarea-soarelui

Author: AgroExpert
prețul la floarea-soarelui - agroexpert.md

Deja de aproape o lună prețul la floarea-soarelui în Republica Moldova rămâne stabil. Potrivit unei analize a expertului Iurie Rija, Uzina din Bălți achiziționează cultura oleaginoasă cu 6.754 de lei/t TVA inclus la fabrica din Bălți și 370 $/t este prețul oferit în portul Giurgiulești. În regiunile centrale ale țării, floarea-soarelui se achiziționează la 6.400 – 6.600 de lei/t TVA inclus cu plata imediată la încărcare.

Află și: Grafic | Evoluția prețurilor la floarea soarelui și ulei de floarea soarelui

„Totuși, există o noutate bună - în regiunea Bazinului Mării Negre, prețurile la floarea-soarelui au început să crească. În condițiile DAP Constanța, cultura oleaginoasă a urcat în preț de la 405 dolari/t la 410 dolari/t timp de o săptămână. Procesatorul român Prutul-Galați a restabilit prețul până la 400 de dolari/t, după ce la început de luna martie l-a coborât până la 385 de dolari/t. Tot la 400 de dolari/t cumpără Cargill în Constanța. În regiunile din Ucraina, prețurile la floarea-soarelui cu livrarea la fabricile procesatoare au crescut cu 10 dolari/t și înregistrează în prezent 330 de dolari/t - 350 de dolari/t. Săptămâna trecută valorile erau de 310 - 340 de dolari/t. În Bulgaria, prețul la fel a crescut cu 10 dolari/t”, menționează Iurie Rija.

Expertul a mai adăugat că, în consecință, pe termen scurt, rămâne de așteptat o perspectivă de creștere a prețului la floarea-soarelui, inclusiv pentru Republica Moldova.

Detalii: Evoluția prețurilor la cereale și oleaginoase: Analiza lui Iurie Rija

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!