Prețuri și Tendințe

Ministerul Economiei a actualizat prognozele pentru anii 2023-2026

Author: AgroExpert
 prognozele pentru anii 2023-2026 economice - agroexpert.md

Economia Republicii Moldova va înregistra o creştere de doar 2% în acest an, arată prognoza actualizată a principalilor indicatori macroeconomici pentru anii 2023-2026, scrie mold-street.com.

Potrivit Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării (MDED), Produsul Intern Brut nominal al Republicii Moldova va constitui în acest an 312,4 miliarde lei, cu 2% mai mult faţă de anul trecut (274,2 miliarde lei).

Astfel prognoza actualizată a PIB pentru 2023 este cu jumătate de procent mai mică, decât cea precedentă din martie, în timp ce au fost menţinute estimările pentru 2024 şi 2025, de creştere cu 3,5% şi respectiv 4%.

Prognozele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare nu sunt chiar atât de optimiste, estimându-se o stagnare a PIB-ului Republicii Moldova în 2023.

MDED a revizuit în scădere şi datele privind exporturile de mărfuri, noua estimare fiind o scădere de 5,4%, comparativ cu anul 2022, până la circa 4,1 miliarde de dolari.

Și importurile ar urma să scadă în acest an – cu 3,2%, până la 8,92 miliarde de dolari. În consecință deficitul comercial va ajunge la 4,82 miliarde de dolari.

A fost revizuită și prognoza privind producția industrială, care este estimată să înregistreze o scădere cu 2% față de 2022. Astfel că producţia industrială nu îşi poate reveni ca urmare a şocului provocat de criza energetică şi războiul din Ucraina

În acelaşi timp producția agricolă ar urma să crească cu 25% până la 49,2 miliarde lei, cu 10 puncte procentuale mai mult decât în prognoza precedentă.

Estimările MDED mai arată că investițiile în active imobilizate ar urma să crească cu 1,2%, iar salariul nominal mediu lunar este prognozat să ajungă la 12.450 lei, cu 19,2% peste nivelul din 2022.

În prima jumătate a anului 2023, PIB-ul Moldovei a totalizat 133,9 miliarde lei, în scădere cu 2,3% real neajustat de la an la an.

Datele arată că este deja al cincilea trimestru la rând în care economia Republicii Moldova este în scădere. Aceste evoluţii sunt o consecință a crizelor multiple, care au influențat economia în anul precedent și menține în descreștere activitatea economică.

Amintim că, anul trecut, economia țării s-a contractat cu 5,9% în termeni reali, față de o creștere de 13,9% în anul precedent. 

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!