Prețuri și Tendințe

Motorina se scumpește cu 15 bani. Cum explică ANRE

Author: AgroExpert
preț carburanți ANRE - agroexpert.md

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată o creștere tot mai accentuată a cotațiilor Platts la produsele petroliere.

În ultimele patru zile 4 zile, cotațiile Platts au mai crescut cu +3,5% la benzină și +5,4% la motorină. Astfel, cotațiile la benzină au ajuns la 844 $/tona, iar cele ale motorinei la 900 $/tona, înregistrând cel mai înalt nivel de la începutul anului curent.

„Experții internaționali explică evoluțiile respective prin reacția piețelor globale la lipsa unor perspective imediate de încetare a focului în conflictul dintre Israel și Hamas, precum și atacurile trupelor militare americane de săptămâna trecută asupra unor grupuri militarizate iraniene din Orientul Mijlociu”, se arată în comunicatul emis de ANRE.

În aceste condiții, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat noile tarife la carburanți pentru 13 februarie.

Potrivit ANRE, un litru de benzină va costa 24,45 lei, cu 7 bani mai mult. Totodată, prețul unui litru de motorină se scumpește cu 15 bani și va ajunge până la 22,63 lei.

Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către Agenția Naționala pentru Reglementare în Energetică în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!