Prețuri și Tendințe

Piața carburanților, stabilă. Săptămâna se încheie cu prețuri mici

Author: AgroExpert
Piața carburanților, stabilă. Săptămâna se încheie cu prețuri mici - agroexpert.md

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă o stabilizare a prețurilor la carburanți. În ultima săptămână au fost înregistrate scăderi ale acestora.

„Prognozele privind creșterea în ultimul trimestru a cotațiilor Brent la petrol și la produsele derivate din acesta, nu și-au găsit confirmarea pe parcursul lunii octombrie, iar prețurile actuale la benzină și motorină rămân cu 1,17 lei/litru și, respectiv, cu 1,56 lei/litru, sub media înregistrată în anul curent”, informează specialiștii.

În aceste condiții, în perioada 26-28 octombrie, benzina și motorina continuă să se ieftinească.

Potrivit ANRE, prețul unui litru de benzină scade cu 7 bani și va costa 23,28 lei. Totodată, litrul de motorină se ieftinește cu 4 bani și va ajunge până la 19,49 lei.

Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către Agenția Naționala pentru Reglementare în Energetică.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!