Prețul ureei este în scădere pe piețele importante de tranzacționare, cu marje semnificative, mai ales pentru aprilie. Prețurile pentru îngrășămintele cu fosfor sunt, de asemenea, sub o presiune notabilă.
Chiar dacă prețurile finale către utilizatori se mențin încă stabile, piața globală este deja în scădere semnificativă. Reducerile de prețuri de pe piața mondială sunt de așteptat să ajungă pe piața locală în aprilie, scrie revista-ferma.
Această scădere vine pe fondul cererii reduse. La culturile de iarnă fertilizarea de primăvară în emisfera nordică a fost deja finalizată, iar cererea fermierilor și a comercianților este în limitată.
Prețul ureei
La sfârșitul lunii martie, prețurile de pe piața spot pentru uree în porturile de import germane erau puțin sub 460 de euro/tonă, exact ca la începutul lunii și cu aproape 20 de euro mai mică decât în februarie.
Pe piața mondială, prețul ureei este în scădere, mai ales pentru livrările din aprilie. De exemplu, în porturile de export din Orientul Mijlociu, ureea se vinde la 322 de dolari/tonă, cu aproximativ 40 de dolari/tonă sub preţul din martie. O situația este similară regăsim şi în Egipt, unde ureea era 365 de dolari/tonă în martie și doar 325 de dolari/tonă pentru livrările din aprilie.
De ce scad prețurile?
Scăderea prețurilor la uree poate fi legat și de licitarea unei cantități importante de uree de către India. Potrivit estimărilor comercianților și analiștilor, India ar putea cumpăra cca. 750 mii de tone la finalul lunii martie. Prețul așteptat pentru licitația din India a fost recent de 340 de dolari pe tonă (FOB Orientul Mijlociu). Cu toate acestea, în opinia multor observatori, acest preț ar putea fi semnificativ mai mic, ceea ce ar pune din nou o presiune masivă asupra prețurilor azotului la nivel mondial.
În Europa, prețurile de import pentru azotatul de amoniu și azotatul de amoniu lichid (KAS) sunt, de asemenea, supuse unei presiuni considerabile.
Producătorii ruși de azotat de amoniu au stocuri din ce în ce mai mari, deoarece Europa nu cumpără aproape deloc, iar Brazilia și-a redus considerabil comenzile. Acestă situație crește și mai mult presiunea asupra prețurilor europene ale îngrășămintelor cu azot.
Se pregătesc de scădere și îngrășămintele cu fosfor
Se pare că prețurile globale la îngrășămintele cu fosfor scad după ce cel mai mare exportator de DAP din lume – China, și-a reluat exporturile. Prețul DAP s-au prăbușit recent și în SUA, ceea ce înseamnă că prețurile din Europa vor urma în curând acelaşi curs în scădere.