Prețuri și Tendințe

Prețul sulfatului de amoniu a scăzut considerabil. Cu cât se importă

Author: Fiodorov Ilinca
Expert: Iurie Rija
Prețul sulfatului de amoniu a scăzut considerabil. Cu cât se importă - agroexpert.md

În anul 2023, prețul mediu de import pentru sulfatul de amoniu în Republica Moldova a cunoscut o depreciere sesizabilă cu 31% - de la 12,92 lei/kg în anul 2022, până la 8,97 lei/kg în 2023. Informația se conține în analiza expertului în Agro-Market, Iurie Rija.

În primele trei luni ale anului 2024 (1 ianuarie - până în 18 martie) scăderea prețului la fertilizantul respectiv a continuat într-un ritm încă mai pronunțat - până la 5,59 lei/kg în 2024 sau cu 37,7% mai puțin ca în 2023.

„Din considerentul accesibilității de preț, cantitățile de import au cunoscut și ele evoluții avantajoase - în 2023 au fost aduse 23.496 mii de tone, ce este mai mult în raport cu importurile din 2022 (18.886 tone)”, susține expertul.

În luna februarie 2024, prețul mediu la care s-a importat sulfat de amoniu a înregistrat valoarea de 5,97 lei/kg, țările de origine a importului fiind preponderent România și Rusia.  În perioada 1-18 martie 2024 prețul a crescut la 9 lei/kg, dar la acest preț s-a importat un volum nesemnificativ de fertilizant (93 de tone).

Anul trecut, topul celor 3 companii importatoare este condus de firma SRL „UNIVERSAL TERMINAL” (8.096 de tone), urmată de S.R.L. „CARVIDON-TRADE” (3.513 tone) și „AGROCENTER EUROCHEM” SRL (2.723 de tone).

Citește și: Grafic | Top importatori de uree în R. Moldova. Cum au evoluat prețurile

În perioada 1 ianuarie -18 martie a anului 2024, pe primul loc se plasează compania „AGROSTOC” CI (2.315 tone), cu cantități aduse din Rusia și Spania, fiind urmată de „Bioprotect” SRL (1.000 de tone) și S.R.L. „CARVIDON-TRADE” SRL (684 de tone).

În sezonul 2023-2024 sulfat de amoniu a fost importat preponderent din Rusia (5,44 lei/kg), România (6,62 lei/kg) și Latvia (6,76 lei/kg).

Te-ar putea interesa și: Necesarul de îngrășăminte minerale pentru RM, comparativ cu utilizarea efectivă

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!