Prețuri și Tendințe

Top 25 de exportatori de porumb moldovenesc: Care sunt destinațiile

Author: AgroExpert
Expert: Iurie Rija
porumb export - agroexpert.md

În 2022, Republica Moldova a exportat 1,2 milioane de tone porumb cu valoarea totală de 6,6 miliarde de lei. În primul semestru al anului 2023, exportatorii au livrat 378 de mii de tone estimate la 1,7 miliarde de lei. Datele se conțin în analiza expertului Iurie Rija.

Prețul mediu de export al porumbului pentru primul semestru 2023 a constituit 4,69 lei/kg, ce este cu 9% mai puțin comparativ cu prețul mediu de export înregistrat în 2022 (5,13 lei/kg).

În anul 2023 prețul de export a coborât treptat, astfel ca în iunie să atingă 3,00 lei/kg, de două ori mai puțin în raport cu prețul de export din iunie anului precedent (5,90-6,00 lei/kg).

Principalii exportatori de porumb sunt tradițional companiile Agrofloris-Nord SRL, Orom- Imexpo SRL, Rusagro-Prim SRL, Molgranum SRL, Rostan Plus SRL.

Din anul 2022 lider la export de porumb din R. Moldova este compania Orom-Imexpo SRL (172.184 de tone tranzacționate în 2022 și 68.471 în primul semestru 2023). Compania este urmată de Agrofloris-Nord SRL (163.688 de tone în 2022 și 34.755 de tone în primul semestru 2023) și Rusagro-Prim SRL (68.074 de tone în 2022 și 20.537 de tone în primul semestru 2023).

Dacă în 2021 principala țară importatoare de porumb moldovenesc a fost Turcia, din 2022 - prima destinație devine România (490 de mii tone în 2022). Alte țări care dețin o cotă-parte însemnată sunt: Cipru, Liban, Italia, Grecia, Croația, Ucraina.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!