Prețuri și Tendințe

Transportul feroviar al cerealelor devine mai ieftin: CFM anunță tarife reduse

Author: Ilinca Fiodorov
CFM anunță tarife reduse - agroexpert.md

Costurile de transport pe calea ferată pentru cereale și culturi oleaginoase au fost micșorate, după ce Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a revizuit tarifele aplicate pentru aceste mărfuri. Modificările se aplică din 5 februarie 2026 și vizează operațiunile de export și import.

Președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Cereale „Agrocereale”, Iurie Rija susține că decizia a fost luată după numeroase negocieri, cu implicarea conducerii Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regional. Potrivit Asociației, ajustarea tarifară urmărește să atenueze presiunea costurilor logistice asupra lanțului agricol, într-o perioadă în care cheltuielile de transport influențează direct prețul final al produselor.

Tarifele pentru transportul acestor categorii de mărfuri au fost modificate anterior în toamna anului trecut, când s-a înregistrat o creștere medie de circa 7%. Reprezentanții pieței au avertizat atunci că scumpirile pot afecta competitivitatea exporturilor agricole.

Noile prețuri pot fi vizualizate AICI.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!