Reportaj

Aureliu Luchin: ”Noi producem în jur de 250 milioane de produse din sticlă anual”

Sticla se reciclează 100% și poate trece la nesfârșit prin procesul de reciclare fără a se pierde din cantitatea sau din puritatea ei, căci sticla se obține prin topirea unui amestec format din nisip de cuarț, sodă calcinată şi calcar. De fapt costurile de reciclare sunt mai mici decât cele de producție a sticlei din materii prime. Însă din păcate, în țara noastră nu prea se găsește sticlă care poate fi reciclată. Am discutat cu Aureliu Luchin, manager la fabrica de sticlă Glass Container Company, care ne-a comunicat că procesul de reciclare în Moldova este anevoios din motiv că sticla produsă în mare parte este exportată, iar cea care se vinde în țară, se pierde deseori din neglijența consumatorilor și dezinteresul companiilor de a o recicla în favoarea importării acesteia.

Pentru fiecare tonă de sticlă reciclată, se evită producerea emisiilor de carbon cu efect de seră a circa 315 kg, economisirea a 660 kg de nisip și consumul menajer de apă al unui locuitor pentru 4 zile.

”În jur de 60% din produsele noastre sunt exportate, în mare parte în țările din UE, cel mai mult în România, Grecia și Italia. Producem sticle pentru băuturi alcoolice, cât și pentru apă și sucuri, borcane pentru conservarea fructelor și legumelor, cât și recipiente pentru produse lactate. Recipientele sunt produse din sticlă reciclabilă, dar din păcate adusă de peste hotare, nu colectată de pe piața locală. Acest lucru se întâmplă, pentru că, la noi în țară, cu părere de rău, sticla nu se sortează și se reciclează într-o cantitate foarte mică. Or numai 40% din sticla produsă de noi rămâne în Moldova, dintre care 90% este folosită pentru îmbutelierea vinului, care iarăși se exportă în mare parte. Prin urmare nu prea rămâne sticla în țară, ca să o putem reutiliza ulterior. Piața locală de consum este relativ mică, iar ambalajul de sticlă este mai scump, fiind considerat premium, vedeți că în magazine chiar și apa se găsește mai multă în ambalaj de plastic decât de sticlă, lucru valabil și pentru vinuri sau lactate. În UE, legea este foarte strictă, toți producătorii sunt obligați să recicleze tot ce generează ca ambalaj. Noi de exemplu importăm cioburi de sticlă din România, micșorând cantitatea de nisip folosită, care este materia primă de bază la producerea sticlei” a explicat Aureliu Luchin.

Ambalajele din sticlă pot face față ambalării în vid și etanșării la presiune înaltă, protejând împotriva umezelii și oxigenării conținutului. Acest lucru protejează alimentele și băuturile de alterare și de diferite bacterii, nu în zadar pentru ambalarea acestora în sticlă se plătește mai scump. Industria sticlei este estimată la o valoare de 75 de miliarde de dolari la nivel mondial, cantitatea produsă anual fiind de aproximativ 41 de miliarde de sticle si borcane.

”Pentru a produce 100 kg de sticlă sunt necesare 116 kg de materie primă, 71-72% nisip de cuarț,  12,8- 13,5% soda calcinată și alte cantităță mici de var, gips și alte substanțe. Nisipul de cuarț este necesar de prețuit, cantitatea disponibilă este limitată în țară, din acest motiv ar fi bine ca sticlele să fie colectate și reciclate. Am economisi și consumul de energie termică, nu numai materia primă. În Belgia și Olanda se reciclează sticla în proporție de peste 90%. La noi, din păcate, oamenii încă nu au cultura de a sorta deșeurile menajere, pe când europenii le sortează chiar pe culori. Din sticlă colorată nu se poate produce decât sticlă de aceeași culoare.Astfel, sticla incoloră este mai valoroasă, pentru că poate fi refolosită în mai multe scopuri. În UE, companiile care utilizează sticla reciclată, sunt răsplătite de stat, la noi avem carențe la acest capitol, astfel pierdem din competitivitate, pentru că oricum procurăm toată materia primă. În UE, companiile care generează ambalaje achită o taxă ecologică, bani care sunt folosiți pentru a achita companiile care colectează, sortează și reciclează ambalajul. În UE, 90% din materia primă este obținută din sticlele reciclate, pentru care compania producătoare mai și primește bani, noi în schimb dimpotrivă, totul achităm pentru a produce practic sticle noi” a menționat Aureliu Luchin.

Pandemia și-a lăsat amprenta și asupra producției de sticlă în Moldova, modificând proporția de produse, mai puțin cantitatea anuală produsă.

”Noi producem în jur de 250 milioane de produse din sticlă anual, pandemia ne-a afectat, însă nu cantitativ, ci putem spune că a modificat structura consumului de ambalaje din sticlă.Unii consumatori prefereau înainte de pandemie să meargă la restaurant să servească un vin bun, fapt ce a fost limitat din cauzaz restricțiilor. Astfel anul trecut a scăzut numărul de sticle din sectorul horeca, în schimb a crescut consumul casnic, la domiciliu au fost la mare căutare produsele din sticlă nu numai pentru vin, dar și pentru conserve, sucuri și alte produse” a subliniat Aureliu Luchin.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!