Cristian Melnic, datorită pasiunii tatălui său, dezvoltă o afacere pe baza plantelor medicinale pe care le cresc pe o suprafață de peste 2 hectare în satul Dobrogea, municipiul Chișinău. Cultivă în jur de 20 de plante, dintre care 5 sunt mai deosebite, toate fiind transformate în ceaiuri, cât și produse cosmetice sub un brand propriu - Florado.md.
Cristian este student la Universitatea Tehnică, ultimul an, la facultatea Tehnologia Alimentară, pe care a ales-o nu întâmplător, or visul său este de a crește afacerea ecologică a familiei până la nivelul unui brand național, ulterior să devină și de talie internațională.
”Creștem plantele cu mare plăcere, avem mai multe soiuri de levănțică, melisă, mentă, salvie, cimbrișor, romaniță, trandafir, Siminoc italian, plantă cunoscută și sub numele de Imortela sau Nemuritoarea, utilizată pentru a extrage ulei esențial sau foarte bună pentru detoxierea organismului. Imortela se folosește în tratarea unor boli ale aparatului digestiv, în hepatită, ciroză hepatică, insuficiență hepatică, dar totodată este un ingredient minune în serum pentru tenul feței.Culegem de la 20 kg până la 100 de kg, în funcție de specificul fiecărei plante și depinde de suprafața cultivată” ne-a povestit Cristian.
Plantele medicinale imediat după recoltare sunt uscate corespunzător ca toate proprietățile să fie folosite la maxim.
”Fiecare plantă are perioada sa de recoltare, noi începem să culegem plantele de acum și până la toamnă vom avea stocul plin de materie primă pentru produsele brandului nostru, ceai ecologic, avem combinații de diferite plante medicinale, uleiuri esențiale și ser cosmetologic. Îmi doresc să dezvoltăm brandul nostru atât de mult încât după ce va fi cunoscut în țară, produsele noastre să fie căutate și în străinătate” ne-a explicat Cristian.
Toate produsele sunt create profesionist pentru că există un expert în domeniul respectiv, tatăl lui Cristian, Victor Melnic.
”Tatăl meu este doctor în biologie și în farmaceutică, știe la perfecție plantele medicinale. El este expertul nostru în domeniu, eu răspund mai mult de promovarea produselor și brandului nostru creat. Florado.md este pagina noastră pe care o administrez și încerc să explic oamenilor beneficiile ceaiurilor noastre, dar și a elixirului produs fără utilizarea unor utilaje, totul este obținut pe cale naturală, prin metode pe care le foloseau și străbunicii noștri: fermentarea, extracția pe bază naturală, mai mult de atât nu vă pot spune, totuși puțini utilizează aceste tehnici în prezent. Astfel noi producem uleiuri esențiale, diferite suplimente alimentare, seruri cosmetologice, foarte căutate pentru diferite tipuri de piele” a menționat Cristian Melnic, tânărul antreprenor.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!