Reportaj

Istoria afacerii cu ceapă a fraților Urâta din satul Varnița

Frații Vasile și Alexandru Urîta sunt doi agricultori din satul Varnița, care dețin peste o sută hectare de teren agricol în aria sistemului centralizat de irigare (SCI) „Varnița”. Împreună cultivă cartofi, sfeclă, morcov, varză, iar zilele acestea sunt în plin proces de recoltare a cepei de vară de pe șapte hectare. Procesul se realizează semi-mecanizat: extragerea din sol se execută mecanizat, iar adunatul – manual de către 30 de muncitori.

Astfel, ceapa nu îi mai face pe cei doi frați să plângă, aceasta le aduce bucurie și bani. Povestea lor cu agricultura a început în urmă cu mulți ani, pentru a începe au avut nevoie și de credite. Cu toate că începuturile nu au fost ușoare, frații spun că nu ar schimba nimic.

„Agricultura este un domeniu în care merită de investit, pentru că oamenii mereu au nevoie de mâncare, iar produsele crescute natural sunt tot mai căutate. Lucrul în câmp este foarte interesant. Nu ne gândim să plecăm peste hotare, ci dimpotrivă așteptăm moldovenii acasă pentru că ducem lipsa de brațe de muncă, în special mecanizatori”, a menționat Vasile Urîta.

Potrivit fraților Urâta ceapa este o cultură necapricioasă, dar pentru o creștere normală are nevoie de un loc potrivit pentru plantare și un regim optim de irigare. Aceasta absoarbe o cantitate mare de nutrienți din sol, iar fertirigarea de asemenea are un efect benefic asupra plantei. Până în acest an, agricultorii din Varnița irigau dintr-un bazin aflat într-o stare nesatisfăcătoare, motiv pentru care se înregistrau pierderi semnificative de apă. În urma investițiilor Fondului de Dezvoltare Durabilă Moldova (FDD Moldova) și a contribuției membrilor Asociației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații „Varnița” producătorii agricoli beneficiază de un bazin de acumulare reabilitat integral cu o capacitate de circa 20 mii metri cubi de apă.

„Anul trecut am suportat cheltuieli enorme la irigare și ne bucurăm mult că am reușit în sfârșit să ieșim din această situație, inclusiv mulțumită FDD Moldova. Datorită irigării putem obține roada scontată, fiind totodată într-un continuu proces de dezvoltare.”, a declarat Vasile Urîta.

Chiar dacă acest sezon a fost caracterizat prin ploi abundente, agricultorul nu s-a lipsit de irigare. Mai mult decât atât, a mai achiziționat și instalat un echipament de irigare tip ,,tambur”, al treilea la număr, pentru plantațiile de cartofi și morcovi.

„Sunt zece zile în sezon când irigarea este obligatorie. Dacă întârziem, nu ne mai putem bucura de productivitate la hectar”, a subliniat Vasile Urîta.

Tot din cauza ploilor, în acest an ceapa e colectată cu trei săptămâni mai târziu, motiv pentru care agricultorul nu va mai reuși să planteze alte culturi pe terenul respectiv, după cum făcea anterior. Totuși, producătorul se arată mulțumit de recolta din acest sezon, pe care o estimează la circa 30 tone la hectar. Întreaga cantitate va ajunge pe piețele angro din Republica Moldova. Vasile Urâta a oferit câteva sfaturi celor ce vor să înceapă o afacere în acest domeniu.

 „Agricultura nu este un domeniu ușor, dar merită toate eforturile. Până nu veți face primii pași, nu veți ști niciodată cât de greu se câștigă această pâine. Mult curaj și dăruire în ceea ce doriți să întreprindeți!”

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: bani.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!