Reportaj

Oleg Plugaru: ”Carmangeria presupune locul unde se prepară și se consumă, ne dorim să deschidem și un restaurant propriu”

Olesea și Oleg Plugaru din satul Bardar, raionul Ialoveni, au o întreprindere de producere a mezelurilor, o carmangerie. Pe lângă propriile investiții, familia Plugaru a obținut finanțare din partea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, subvenție în avans, necesară pentru procurarea utilajului de procesare a cărnii. Antreprenorii reușesc să proceseze 10-15 tone de carne lunar, având planuri mărețe pentru viitor, intenționează să deschidă și un restaurant.

La 1 octombrie 2020, soții Olesea și Oleg Plugaru oficial au deschis ușa carmangeriei din Bardar, deși pregătirile pentru acest lucru au durat ceva timp.

”Noi de fapt am înființat întreprinderea noastră în 2018, însă a durat până am construit clădirea, apoi am pregătit toate formalitățile, am testat utilajul, iar la 1 octombrie, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să ne deschidem ușa la carmangeria noastră” a spus mândru Oleg Plugaru.

Pentru a dispune de utilaj modern, absolut necesar în procesarea cărnii și producerea mezelurilor, familia Plugaru a beneficiat  de o susținere financiară din partea statului, iar restul banilor, i-a obținut în baza unui credit bancar.

”Noi am aplicat pentru o subvenție în avans, din partea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, apoi am mai obținut un credit, de circa 4 milioane de lei. Am investit în jur de 200 mii de dolari până în prezent în afacerea noastră” a menționat antreprenorul.

Materia primă este sută la sută autohtonă, carnea fiind atent selectată pentru a obține mezeluri gustoase.

”Carnea o procurăm de la mai mulți producători autohtoni, cumpărăm și carne de porc, de vită și de pui. O procesăm atât separat, cât și în combinație. Avem un sortiment larg, mai lucrăm să tot diversificăm produsele. În prezent avem 8 feluri de salam, 8 specialități, dar și produse gastro, pe care le livrăm la clienții finali. Totodată pregătim materia primă pentru câteva restaurante, o livrăm pregătită în vacuum, avem câteva contracte stabile, pe care le onorăm cu mare grijă” a explicat Oleg Plugaru.

Chair dacă pandemia este o perioadă mai puțin propice pentru a dezvolta afaceri noi, familia Plugaru a fost oprimistă și chiar dacă au pornit în 2020, au mare încredere că vor reuși, toate produsele de la carmangeria din Bardar vor fi apreciate nu numai de locuitorii din zona capitalei, dar și de cei din alte raioane.

”Carmangeria presupune locul unde se prepară mezelurile și se consumă, prin urmare ne dorim să deschidem și un restaurant propriu, unde să vină persoane din toată țara să guste din produsele noastre. Noi lucrăm la capacitatea de 30% în prezent, am putea să procesăm fără probleme până la 15 tone de carne în fiecare lună, dar deocamdată lucrăm la asortiment și la câștigarea consumatorilor fideli, care ne vor aprecia produsele și vor continua să le consume” a coinchis Oleg Plugaru.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!