Reportaj

Sergiu Burchin: ”Gustul la roșiile noastre este bun ca întotdeauna”

Sergiu Burchin, din Dubăsarii Vechi, Criuleni, crește roșii hibrid în spații protejate pe o suprafață de 10 ari din 2009. A pornit afacerea pentru a rămâne în țară, alături de familia sa, astfel soția Veronica l-a susținut și îi este alături și în prezent, culeg și vând împreună roșiile crescute cu mare grijă.

Localitatea Dubăsarii Vechi mai este numită „tărâmul roșiilor” pentru că aproape fiecare gospodar în acest sat cultivă roșii, dar în cantități mici, pentru familie. Chiar dacă are studii în mecanică și apicultură, Sergiu Burchin s-a ales și cu a treia meserie – producător de roșii, deși inițial a cultivat roșiile tot numai pentru familie. Și chiar dacă a început a face agricultură, călcînd pe urmele părinților,  treptat a obținut școlarizare și-n America.

”Am avut ocazia să încerc să practic agricultura așa cum o făceau părinții mei, însă am beneficiat și de un schimb de experință în SUA. Deja aveam o anumită perioadă de când cultivam roșii, dar mereu avem ce învăța și ceea ce am văzut în America mi-a prins bine acasă. Am început cu două solarii, mai apoi cu patru, iar acum cultivăm pe o suprafață de 10 ari. Nu e mult, dar această afacere de familie ne asigură o stabilitate financiară. Am ales roșiile pentru că sunt cele mai ușor de manevrat, de exemplu castraveții trebuie să fie culeși în fiecare zi, pe când roșiile la câteva zile. Avem toate soiurile olandeze, în prezent avem soiul Sandoline de la Syngenta, hibrid care asigură producții mari, constante. Per sezon culegem 20-22 tone de roșii, dacă raportăm la hectar câte 200 tone” ne-a spus producătorul din Dubăsarii Vechi.

Explicația de ce a ales cultivarea roșiilor hibrid este simplă, productivitate garantată.

”Am optat pentru hibrizi, pentru că aceștia asigură o productivitate înaltă – planta poate crește până la 5 metri înălțime, iar de pe un curpăn se pot culege în jur de 50 de roșii.Anul acesta s-a întârziat semnificativ coacerea legumelor, abia pe 6-7 iunie am început a culege roșiile, deși anii precedeți la 10-14 mai aveam roadă coaptă. Așa este acest an, totul diferit, slava Domnului că gustul la roșii este bun ca întotdeauna” a menționat producătorul.

Chiar dacă a ales să crească roșiile în sere, condițiile meteo nefavorabile tot îi dau bătăi de cap.

”Ploile ambudente pot cauza mucegai în sere, adică există alte probleme care trebuie monitorizate. Pur și simplu în spațiile protejate nu este umezeală ca în câmp, care a afectat alți producători de legume, însă tot dacă nu suntem atenți la timp, ne putem trezi cu anumite situații neplăcute. Însă noi avem grijă de roșii ca de familie, suntem cu ochii în patru cum se spune, împreună cu soția Veronica, supraveghem toate roșiile” a menționat Sergiu Burchin.

Producătorul susține că târgurile organizate în capitală, sunt binevenite și de fiecare dată participă cu drag.

”Am fost la târgurile organizate în capitală de fiecare dată, mulțumim organizatorilor, Diana Crudu face un lucru minunat pentru noi, producătorii autohtoni, chiar îi mulțumim pe această cale. Am vândut în acest weekend roșiile la prețul de 30 lei per kilogram și cred că vom merge și la următorul târg de la începutul lunii iulie, care va fi organizat tot în parcul Alunelul” din capitală” a conchis Sergiu Burchin, producător de roșii din Dubăsarii Vechi.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!