Reportaj

Conferința Națională: Valorificarea oportunităților de piață ale sectorului de pomușoare

Asociația „Pomușoarele Moldovei”, cu susținerea Proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova, a organizat cea dea IV-a ediție a Conferinței Naționale a sectorului de producere și procesare a pomușoarelorEvenimentul s-a desfășurat la data de 27 februarie 2020, la Chișinău, cu genericul „Valorificarea oportunităților de piață ale sectorului de pomușoare”.

Aneta Ganenco, Președinta Asociației „Pomușoarele Moldovei”, a menționat că ,,în ultimii ani, sectorul de pomușoare are succes, se află într-o dezvoltare dinamică. Observăm un interes sporit al tinerilor pentru acest sector, dar și femeile la fel se implică în businessul pomușoarelor. Totodată, remarcăm o creștere a fructilității, creștere activă în domeniul vânzării, comercializării fructelor atât pe piața internă, cât și externă”.

Conferința a întrunit circa o sută de participanți - producători, distribuitori, experți naționali și internaționali în tehnologii de marketing, inclusiv post recoltă și anume: Ionuț Parfene, consultant în achiziţii de fructe şi legume din România, Begal Iurie, inginer agronom, Andrei Cumpanici, specialist siguranța alimentelor și post recoltă APM/USAID, Alexandr Yereshchenko, specialist în producerea culturilor bacifere din Ucraina.

În cadrul evenimentului, Iurie Mudrea, reprezentant al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a punctat că ,,suprafețele ocupate de culturile bacifere sunt într-o creștere dinamică. Din 2013, acestea s-au extins de patru ori, iar recolta globală a crescut de zece ori. Dezvoltarea vertiginoasă a suprafețelor și productivității se datorează inclusiv subvenționării de către stat. Posibil că există lacune, însă cu ajutorul dumneavoastră toate pot fi corectate. Cu suportul USAID/APM a fost elaborat Programul de dezvoltare a sectorului horticol pentru anii 2020-2027. Sperăm ca în primul semestru al acestui an să fie aprobat”.

Participanții la conferință au discutat despre rezultatele obținute de sector, problemele întâmpinate de către producătorii de pomușoare în anul 2019, tendințele de dezvoltare și inovații în producerea pomușoarelor. De asemenea, au făcut schimb de opinii despre piața locală, adoptarea tehnologiilor moderne și eficiente de producere pentru a obține produse calitative și rezultate pozitive.

La finalul evenimentului, participanții au adoptat Rezoluția Asociației, care face un apel către toți producătorii de fructe moi în vederea consolidării volumelor de producție, adoptării în comun a celor mai noi tehnologii și practici agricole de producere și post recoltă; identificării a noi piețe de desfacere și menținerii unui dialog constructiv cu reprezentanții factorilor de decizie.

Conferința s-a încheiat cu o sesiune de networking, care a permis comunicarea între cultivatorii de pomușoare, furnizorii de resurse, rețele comerciale și cumpărători, organizații de suport al businessului și instituții finanțatoare.

La momentul actual, în Republica Moldova sunt înregistrate circa 4,1 mii de hectare de plantații de pomușoare, de pe care în 2019 au fost recoltate circa 15,5 mii tone de produse. În ultimii ani, exportul de pomușoare a crescut cu mai mult de o treime, volumul său anual depășește 3 mii de tone. Cele mai cultivate pomușoare în Republica Moldova sunt căpșunile, zmeura şi coacăza neagră. Cei mai mari consumatori de pomușoare în Uniunea Europeană sunt Germania, Franța, Marea Britanie, Belgia.

Asociația Obștească „Pomușoarele Moldovei” a fost fondată în anul 2012 și reprezintă o organizație nonguvernamentală, apolitică, nonprofit, creată prin libera manifestare a producătorilor de pomușoare. Prin activități permanente contribuie la dezvoltarea sectorului pomușoarelor prin promovare de modificări legislative, organizare de instruiri pentru producătorii de pomușoare, organizare la târguri cu comercializare „Summer Berry Fair” și participare la târguri și expoziții.

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!