În primul rând, trebuie să înțelegi faptul că nutrienții din pământ au fost absorbiți de culturile plantate pe acea suprafață și s-au pierdut atunci când ai recoltat și ai scos plantele. Asta înseamnă că s-au pierdut foarte mulți nutrienți, așa că este nevoie să îi punem la loc.

Drept urmare, va fi necesar să acoperim suprafața cu un strat de îngrășământ organic. Poți folosi compostul pe care l-ai produs pe perioada iernii, dar și mranița obținută din gunoi de grajd.

Experții recomandă să acoperi suprafața pe care urmează să o cultivi cu un strat de îngrășământ de cel puțin 5 centimetri grosime sau mai mult.

Poți săpa pământul și pe urmă să pui îngrășământul sau pur și simplu îl pui pe suprafața pe care urmează să o cultivi. În acest fel, acoperi și semințele de buruieni și acestea nu vor mai răsări, scrie cumsa.

În cazul în care locuiești într-o zonă unde temperaturile sunt mai scăzute sau pur și simplu vrei să mărești temperatura solului pentru a putea cultiva anumite legume îți recomandăm să acoperi suprafața pe care urmează să cultivi cu o folie de culoare albă sau neagră. Poți să folosești și acele membrane antiburuieni.

Această metoda nu doar că va ține solul uscat, dar va absorbi căldura, ceea ce este ideal momentul în care va veni căldura și vei putea cultiva legumele imediat.

În acest fel, nu va mai trebui sa astepti ca pamantul sa se incalzeasca in mod natural.

În cazul in care nu vrei sa folosesti plastic, iti recomandam ferestrele sau geamurile vechi. Pune-le direct pe pămant sau folosește căramizi pentru a te asigura că toate vor fi poziționate la aceeași înălțime.

Dacă vrei să oprești buruienile să răsară, pune carton pe pământ, pentru a nu permite luminii să ajungă la acestea. Și, dacă tot am vorbit de buruieni, ar fi bine să cureți și suprafața pe care urmează să o cultivi.

După ce solul s-a încălzit și ai dat foliile sau geamurile la o parte, ar trebui să te ocupi și de buruieni. Nu îți recomandăm să sapi pământul, pentru că o să aduci semințele de buruieni la suprafață.

Experții spun că e mai eficient să le smulgi pe cele de la suprafață, mai ales în cazul în care vorbim de buruienile care ies în fiecare an.

Atunci când vorbim despre buruienile perene, acestea au o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare primăvară o nouă tulpină. În acest caz, va trebui să elimini cât mai mult din rădăcina acestora.

Flux de știri
Cumpărătorii europeni caută prune și struguri moldovenești

Cumpărătorii europeni caută prune și struguri moldovenești

Moldova
Prunele și strugurii din Republica Moldova atrag interesul cumpărătorilor europeni, iar unii dintre partenerii care au lucrat deja cu fructe moldovenești sunt interesați să-și extindă gama de produse. Tendința a fost observată de producătorii și exportatorii moldoveni care au participat, la începutul lunii octombrie, la…
Advertoriale
Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Vylor inaugurează o nouă eră în cultura porumbului: cel mai avansat caracter genetic din industrie pentru spor de producție și stabilitatea producției, control avansat al dăunătorilor pentru un salt major al producției și profitabilității fermierilor. Compania își consolidează poziția de lider pe piață și estimează…
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…