În perioada 2022-2023, Programului LEADER a susținut 37 de GAL-uri cu o finanțare de aproximativ 173,6 milioane de lei din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR).
În premieră, pentru Republica Moldova, au fost implementate 893 de proiecte investiționale, cu o valoare totală a subvențiilor de 138,4 milioane de lei. Aceste proiecte au fost distribuite în mod echilibrat între sectoarele public (387 de proiecte), civic (141 de proiecte) și antreprenorial (365 de proiecte).
51 de GAL-uri cu statut juridic acoperă în prezent 478 de Unități Administrativ-Teritoriale (UAT) și 783 de sate, având o populație totală de aproximativ 1,14 milioane de oameni, reprezentând peste 56% din teritoriul țării. Programul LEADER din Republica Moldova este primul de acest fel implementat într-o țară non-UE, transformând o inițiativă pilot într-un instrument eficient al politicilor publice pentru dezvoltare rurală.
În cadrul unui briefing de presă, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a subliniat importanța Programului LEADER în dezvoltarea comunităților rurale și impactul semnificativ al investițiilor realizate în acest sector.