Știri din Moldova

4 broaște țestoase, omorâte la Edineț. Făptașii vor fi sancționați

Author: AgroExpert
4 broaște țestoase, omorâte la Edineț. Făptașii vor fi sancționați - agroexpert.md

Fotografie: IPM

Recent, într-un parc din Edineț au fost găsite cadavrele a patru broaște țestoase. Acestea aveau învelișurile crăpate și străpunse - semne vizibile de nimicire. Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), broasca țestoasă de baltă este inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova iar prin nimicirea a patru reptile se cauzează un prejudiciu mediului în valoare de 45 de mii de lei. 

Cazul, a menționat Inspectoratul, urmează a fi transmis la Procuratura raionului Edineț pentru a fi pornită o cauză penală. 

Inspectorii de mediu IPM Edineț în comun cu colaboratorii de politie au ieșit la fața locului, unde lângă iazul din partea de sud a parcului „V.Alecsandri” au fost depistate cadavrele a 4 broaște țestoase (2 adulți și 2 tineri) având carapacele crăpate si străpunse”, se arată în comunicatul emis de IPM.

„Broasca țestoasă de baltă este inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova, iar potrivit anexei 3 a Legii regnului animal, paguba cauzată prin nimicirea unui exemplar e de 225 u.c. (11.250 de lei). Astfel, prin nimicirea a 4 broaște țestoase de baltă, prejudiciul cauzat mediului constituie 45.000 lei”, se arată în comunicatul emis de IPM.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!