Silvicultorii au pregătit 5,5 milioane de puieți pentru campania de plantare din toamna curentă, care se va desfăşura cu susţinerea cetăţenilor. Circa 580 hectare de terenuri predestinate plantărilor vor fi prelucrate în lunile octombrie-noiembrie 2021, pentru a spori volumul suprafeţelor împădurite, transmite MOLDPRES cu referire la Agenţia „Moldsilva”.
Potrivit instituţiei, acţiunile sunt preconizate pentru tradiționala Campanie Naţională de Înverzire a Plaiului “Un arbore pentru dăinuirea noastră”, ce demarează la 13 noiembrie.
„Tradiţional, în această perioadă, vor fi create culturi silvice în fondul forestier şi efectuate lucrări de ajutorare a regenerării naturale pe o suprafață de 347 ha. 30 tone de ghindă vor fi plantate în sol, iar efectuarea lucrărilor de completare a culturilor silvice, create în anii precedenți, vor acoperi o suprafață de 3,4 mii ha, utilizând cca 2,5 milioane de puieți”, indică „Moldsilva”.
În cadrul Agenției, lucrările de toamnă aferente compartimentului "regenerarea pădurii" deja au demarat. Cele 24 de entități silvice subordonate sunt implicate la pregătirea terenurilor în Fondul Forestier de Stat, ce fac obiectul lucrărilor de plantare a arborilor, ajutorarea regenerării naturale prin semănatul sub masiv, lucrări de completare a culturilor silvice, scoaterea și sortarea materialului săditor din pepiniere, crearea noilor semănături și secții de repicaje a puieților.
Totodată, Agenția „Moldsilva” vine cu un îndemn către întreaga societate să se implice şi să participe activ la Campania Naţională de Înverzire a Plaiului prin acţiuni de plantare a puieţilor atât în fondul forestier, cât şi în parcuri, scuaruri sau terenuri adiacente ale instituţiilor.
„Impactul mediului şi viitorul nostru este vizat în mod direct de consistenţa suprafețelor acoperite cu vegetaţie forestieră”, arată „Moldsilva”.
Ziua Naţională de Înverzire a Plaiului “Un arbore pentru dăinuirea noastră” a fost instituită prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din februarie 1995, scopul fiind crearea de noi păduri, fâşii forestiere de protecţie a câmpurilor, parcurilor, scuarurilor, aliniamentelor de-a lungul drumurilor publice ş.a.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!