A transforma economiile de care dispuneți în investiții inteligente și profitabile înseamnă să luați decizii bazate pe o bună înțelegere atât a obiectivelor financiare personale, cât și a pieței și instrumentelor de investiții. Planificarea unor investiții, dar și alegerea instrumentului potrivit necesită o analiză riguroasă a opțiunilor disponibile din mai multe puncte de vedere. Informațiile se includ în campania de informare privind educația financiară lansată de Banca Națională a Moldovei.
1. Începeți cu planificarea financiară
Planificarea finanțelor personale este un element-cheie al unei strategii corecte de investiții. Aceasta presupune, mai întâi, o analiză clară a situației financiare – venituri, cheltuieli, economii, în funcție de care, se vor stabili fondurile disponibile pentru investiții. Determinați suma destinată investițiilor cu realism și pragmatism - potențiala investiție nu trebuie să vă afecteze nevoile și cheltuielile de bază, ci să vă permită să mențineți bugetul personal în echilibru.
Un alt aspect al planificării financiare este să stabiliți obiectivele investiției, cum ar fi intenția de a securiza și a consolida resursele financiare pentru a le utiliza ulterior în cazul evenimentelor majore – procurarea unei locuințe, studiile pentru copii sau crearea unor rezerve pentru perioada de pensionare etc.
În același timp, este important să luați în considerare cât de lichid doriți să fie instrumentul financiar, altfel spus, cât de ușor investiția realizată poată fi convertită, la necesitate, în bani lichizi fără a pierde din valoarea acumulată.
Planificarea financiară se referă, de asemenea, la așteptările privind câștigul obținut, dar și la riscul pe care sunteți gata să vi-l asumați.
2. Analizați opțiunile disponibile
Înțelegerea instrumentelor de investiții este esențială, întrucât fiecare instrument implică diferite niveluri de risc, randamente, termene și poate corespunde mai mult sau mai puțin cu obiectivele investiționale pe care le-ați setat. Astfel, este important să vă informați din surse de încredere privind tipurile de instrumente financiare în care puteți investi.
Ofertele investiționale trebuie să includă informații despre emitent și situația financiară a acestuia, motivele ofertei și destinația fondurilor acumulate, garanțiile oferite, condițiile ofertei și descrierea succintă a riscurilor asociate investiției. Informațiile trebuie să fie suficient de detaliate pentru a vă permite să luați o decizie în cunoștință de cauză.
Eventual, în procesul de luare a unei decizii de a investi, puteți apela la serviciile unui consultant de investiții pentru a primi recomandări individuale și a avea o mai bună înțelegere a potențialei investiții. În prezent, consultanța de investiții poate fi oferită de societățile de investiții licențiate de Comisia Națională a Pieței Financiare.
3. Comparați ofertele: ce randament vă oferă instrumentul și în ce condiții
Randamentul este câștigul net pe care îl puteți obține din realizarea investiției. Sunt instrumente financiare care oferă previzibilitate privind câștigurile potențiale, pentru că au stabilite rate fixe ale dobânzii/cuponului, dar sunt și instrumente pentru care nu există o certitudine deplină în privința sumei câștigurilor, deoarece acestea depind de evoluțiile economice.
Alegeți instrumentul financiar potrivit, dar țineți cont și de rata inflației. Astfel, este important să faceți diferență între rata „nominală” a dobânzii și rata „reală” a dobânzii/randamentului. Rata nominală a dobânzii reprezintă rata plătită efectiv pentru investiția făcută. Rata reală reprezintă randamentul real al investiție, calculat ca diferență dintre rata nominală și rata inflației.
Indiferent de instrumentul de investiție ales, greșeala principală pe care o puteți face este să vă așteptați la îmbogățire peste noapte. De regulă, cu cât este mai mare potențialul de câștig, cu atât crește și riscul investiției.
4. Analizați riscurile la care vă expuneți
Ca investitor, trebuie să fiți conștient că instrumentele financiare nu înseamnă doar obținerea de câștig (sub formă de dividende, dobândă sau din vânzarea instrumentului), dar implică și anumite riscuri de a nu obține câștigul așteptat sau de a avea chiar pierderi. Printre principalele riscuri asociate investițiilor în instrumente financiare sunt:
- Incertitudinea dividendelor
- Riscul legat de acționarii minoritari
- Riscul ratei dobânzii
- Riscul de credit
- Riscul de lichiditate
- Riscul de piață
- Riscul de fraudă
5. Diversificați investițiile ca să minimizați riscurile
Cel mai bun mod de a gestiona riscul este să diversificați portofoliul de investiții. Având „ouăle în coșuri diferite”, veți minimiza riscurile care pot apărea.
6. Păstrați o perspectivă pe termen lung
Este important să monitorizați și să fiți la curent cu evoluțiile economice, tendințele politicii monetare, perspectivele de creștere a anumitor ramuri economice.