Știri din Moldova

Cum pot producătorii de struguri atinge standardele de calitate

Author: AgroExpert
Expert: Iurie Fală
Cum pot producătorii de struguri atinge standardele de calitate - agroexpert.md

Producătorii moldoveni mici și medii trebuie să coopereze și să respecte standardele de calitate a fructelor. În acest sens, Asociația Moldova Fruct a format un grup de lucru pentru producătorii din Cahul. Ei se vor întâlni periodic pentru a se pregăti de exportul de struguri pe piețele externe, ghidați de experiența unui exportator profesionist.

„Experiența unui exportator va fi utilă pentru 10 producători în etapele de producție omogenă, certificare etc. Astfel ne asigurăm că și producătorii mici și medii au acces pe piețele internaționale și exportă struguri moldovenești de calitate”, a declarat directorul executiv al Asociației, Iurie Fală.

Un alt aspect esențial în export este asigurarea livrărilor constante și a cantităților mari, conform cerințelor piețelor. Acest obiectiv poate fi atins doar dacă producătorii învață să coopereze eficient, pornind de la etapa de planificare.

„Cooperarea dintre producători aduce numeroase beneficii. Pe lângă asigurarea cantității necesare de producție pentru piața externă, aceasta oferă acces la mai multe resurse, reducerea costurilor de producție, consultanță din partea experților agronomi, schimb de experiențe și cursuri de dezvoltare a abilităților de gestionare a afacerii” adaugă specialistul în agrobusiness, din cadrul Moldova Fruct, Roman Jucovschi. 

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!