Din 1 iulie 2023 activitatea în bază de patentă este înlocuită cu un regim fiscal simplificat – activitatea independentă. Astfel, toți cei care fac comerț cu amănuntul în piețe sau unități comerciale au obligativitatea de a trece la acest regim fiscal.
„Această măsură are menirea să asigure condiții echitabile și competitive de dezvoltare a mediului de afaceri și să contribuie la îmbunătățirea mecanismelor fiscale naționale. De aceea încurajăm comercianții ca până în data de 1 iulie 2023 să-și înregistreze la Serviciul Fiscal de Stat regimul de activitate independentă”, a declarat Dumitru Alaiba, vicepremier, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Soluții care să le permită comercianților să-și continue activitatea
Pentru a simplifica procesul de tranziție Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) a identificat mai multe soluții care să le permită comercianților să-și continue activitatea.
Printre acestea sunt granturi nerambursabile pentru procurarea aparatelor de casă, instruiri tehnice, majorarea plafonului de vânzări, dar și cel mai mic impozit pe venit din Europa, susţine MDED.
Potrivit ministerului, spre deosebire de patenta de întreprinzător, activitatea independentă oferă mai mult suport din partea guvernului, dar și numeroase avantaje pentru dezvoltarea afacerii:
- perioada de valabilitate este nelimitată – nu necesită reînnoirea în fiecare an;
- plafon de vânzări majorat – 1,2 milioane de lei anual;
- cel mai mic impozit pe venit din Europa – 1% din venitul din vânzări;
- grant nerambursabil în valoare de 10.000 de lei din partea Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) (pentru procurarea aparatului de casă și nu numai);
- scutirea de plata taxelor locale – taxa pentru amenajarea teritoriului, taxa pentru unitățile comerciale/prestări servicii;
- fără evidență contabilă, arhivare și raportare către stat – Serviciul Fiscal de Stat va recepționa datele privind vânzările în timp real;
- transparența calității mărfurilor și serviciilor – garantată prin eliberarea bonurilor de casă consumatorilor.
„Aparatul de casă de generație nouă permite ca toate vânzările efectuate să fie comunicate în timp real FISC-ului, care va calcula 1% din acestea și, odată la 3 luni, persoana va achita acest impozit fie la poștă, fie la bancă, fie online”, afirmă ministrul.
Cum treci de la patentă la activitate independentă?
Pentru a înregistra activitatea independentă, comercianții trebuie să depună o cerere la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat în a cărui rază teritorială de deservire își are adresa de domiciliu. Tot atunci vor putea să-și înregistreze noul echipament de casă și control procurat în prealabil, care va fi compensat ulterior de către stat, prin intermediul ODA.
Aparatul de casă va fi conectat automat la platforma de Monitorizare electronică a vânzărilor administrată de către SFS, iar persoana va fi scutită de prezentarea dării de seamă cu privire la impozitul pe venit și obligația de a ține evidență contabilă sau arhivă.
Pentru înregistrare vor fi prezentate:
-
buletinul de identitate;
-
documente care confirmă statutul de persoană asigurată în sistemul public de asigurări sociale;
-
documente care confirmă statutul în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală (pensionarii beneficiază de facilități, fiind scutiți de plată pentru polița de asigurare).
Mai sunt circa 5.000 de patentari în comerţ
Potrivit datelor oferite de Serviciul Fiscal de Stat, la finalul anului 2022 erau înregistrate circa 2.000 de activități independente, în timp ce numărul patentelor pentru activitatea de comerț cu amănuntul este de aproximativ 5.000.
După zece ani de la adoptarea Legii nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător, autoritățile de atunci anunțau încetarea activității de comerț cu amănuntul în bază de patentă, iar comercianții erau obligați să treacă la formele de organizare prevăzute de lege la acel moment: întreprinderi individuale (ÎI) sau societăți cu răspundere limitată (SRL).
Aceste forme au fost calificate ca fiind dificile pentru o bună parte a deținătorilor de patente din perspectiva administrării întreprinderii, raportării financiare sau efectuarea operațiunilor de casă.
Sub influența protestelor, dar și pe fundalul scrutinului din 2009, autoritățile de atunci au extins activitatea până la 1 ianuarie 2017, când a fost introdusă o nouă formă de antreprenoriat – activitatea independentă. Chiar și așa, la solicitarea titularilor de patentă a fost prelungită perioada de activitate pentru încă doi ani, iar în iulie 2019 a fost decisă o nouă prelungire – până la 31 decembrie 2022.
Ulterior, s-a propus ca termenul privind activitatea de comerț în baza patentei de întreprinzător să fie prelungit până în luna iulie a anului curent, măsură care a venit în susținerea contribuabililor, în contextul creșterii prețurilor la resursele energetice.
Astfel, 1 iulie 2023 este termenul-limită pentru ca deținătorii de patentă pentru comerțul cu amănuntul să treacă la regimul fiscal de activitate independentă.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!