Știri din Moldova

Exporturile Moldovei au crescut în primele luni ale anului 2021

Exporturile Republicii Moldova în primele trei luni ale anului curent au ajuns la 712,7 milioane dolari SUA, valoarea acestora fiind mai mare cu 5,6%, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020.

În același timp, importurile realizate în luna martie 2021 au constituit  630,2 milioane dolari SUA, fiind în creștere cu 20,8% față de luna februarie 2021 și cu 25,9%, comparativ cu luna martie 2020.

Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), peste 87% din totalul mărfurilor exportate de Moldova au ajuns în țările Uniunii Europene (UE), România fiind principala țară în care au ajuns mărfurile moldovenești.

Exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-martie 2021 au constituit 539,8 milioane dolari SUA (75,7% din total exporturi), fiind în creștere cu 3,5% față de perioada similară din anul 2020, care a contribuit la majorarea valorii totale a exporturilor cu 2,7%.

Reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice) în ianuarie-martie 2021 s-au cifrat la 172,9 milioane dolari SUA (24,3% din total exporturi), cu 12,5% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din anul 2020. Această creștere a influențat majorarea pe total exporturi cu 2,9%.

În ianuarie-martie 2021 principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri, care au deținut 87,4% din total exporturi au fost: România (25,7% din total exporturi), Germania (10,0%), Turcia (9,6%), Federația Rusă (9,3%), Italia (5,7%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (5,3%), Polonia (3,9%), Ucraina (3,2%), Republica Cehă (2,9%), Belarus (2,3%), Spania (2,1%), Bulgaria și Ungaria (câte 1,6%), Elveția, Olanda și Franța (câte 1,4%).

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: stiri.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!