Ploile și grindina din ultimele zile au distrus culturile agricole din mai multe localități din nordul țării. Reprezentanții MAIA susțin că toți cei afectați vor fi susținuți. Pentru a beneficia ulterior de ajutor, este obligator ca fermierii să sesizeze Comisia Situații Excepționale pentru a constata daunele. Ulterior, le vor fi eliberate acte de constatare, ce vor demonstra pierderile înregistrate și în baza cărora vor fi luate decizii.
Viceprim-ministrul Vladimir Bolea a vizitat zonele afectate din raionul Edineț și a avut discuții cu agricultorii.
Prima destinație a fost localitatea Cupcini, la gospodăria fermierei Lilia Zaporojan care gestionează 74 ha. Suprafața este plantată cu pomi de măr, cireș și prun. În urma ploilor torențiale, grindinei și rafalelor puternice de vânt, s-au distrus peste 60 ha din livadă.
Pierderile sunt de milioane, afirmă proprietara. Pomii de măr au fost rupți cu tot cu stâlpi și plasa antigrindina, iar pomii de cireș au fost doborâți la pământ. Livada a fost subvenționată din bugetul de stat, iar circa 30 ha din suprafețele afectate sunt asigurate.
Antreprenoarea preconiza să recolteze, în acest an, câte 60 de tone de măr la hectar. În doar câteva minute toată investițiile au devenit un efort zadarnic.
A doua gospodărie vizitată a fost cea administrată de Sergiu Pidsaniuc din satul Alexăndreni. Acesta a lucrat mulți ani peste hotare. Tot ce a agonisit a investit în construcția serelor. De 10 ani cultivă legume în sol protejat. Serele fermierului ocupă o suprafața de 42 de ari.
Vântul și grindina, însă, a nimicit atât roada, cât și serele. Antreprenorul spune că, în fiecare an investește în afacerea sa. Aflat in dificultate se gândește cum să-și recupereze o parte din pierderi.
După cele examinate, vicepremierul Vladimir Bolea a comunicat că, situația va fi analizată și se vor identifica posibilități pentru ca fermierii care au avut de suferit în urma calamităților să fie susținuți.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!