Știri din Moldova

Forța Fermierilor solicită repetat sprijin financiar prioritar pentru agricultorii mici și mijlocii

Author: AgroExpert
subvenții Forța Fermierilor - agroexpert.md

Cabinetul de miniștrii urmează să aprobe Regulamentul privind subvenționarea investițiilor din Fondul Național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural. Asociația Forța Fermierilor declară că autoritățile nu au ținut cont de propunerile înaintate privind acordarea acestor subvențiilor doar agricultorilor micro, mici și mijlocii (cu excepția domeniului zootehniei).

„Guvernul de nenumărate ori a declarat întreprinderile micro, mici și mijlocii drept prioritate sub aspectul dezvoltării economice. Planul Național "Construim Moldova Europeană" printre cele 20 de acțiuni prevede susținerea antreprenorilor mici și mijlocii. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare nu odată a reiterat că intenționează să sprijine preponderent fermierii micro, mici și mijlocii. Cu părere de rău, se vorbește una și se face alta.

Regulamentul menționat, precum și celelalte regulamente privind subvențiile complementare și plățile în avans practic nu oferă nici o prioritate sau măcar subvențiile majorate pentru producătorii agricoli mici și mijlocii, care este unicul grup activ din zonele rurale și care încă mai are interes și mai poate salva satele noastre și să modernizeze agricultura prin industrializarea la scară mică cu crearea noilor locuri de muncă”, se arată în comunicatul emis de Forța Fermierilor.

Reprezentanții Asociației susțin că excluderea agricultorilor mari din procesul de subvenționare sau reducerea substanțială a sumelor de subvenționare pentru ei ar micșora și cheltuielile statului.

„Reinterăm poziția noastră fermă precum că în situația actuală social-economică sprijinul financiar din partea statului trebuie să fie acordat prioritar fermierilor micro, mici și mijloci și îndemnăm guvernarea să treacă de la declarații la fapte”.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

 
 
 
 

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!