I.P. „Centrul de Perfecționare în Domeniul Mecanizării Agriculturii” (CPDMA) va relansa cursurilor de instruire a cadrelor în sectorul agricol. În context, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, împreună cu Secretarii de Stat, Sergiu Gherciu și Vasile ȘARBAN, au efectuat, astăzi, o vizită la CPDMA, pentru a se familiariza cu structura organizatorică, laboratoarele, tehnica agricolă existentă și facilitățile instituției.
Oficialii au participat la o ședință de lucru cu administrația CPDMA, cu reprezentanții Legislativului, mediului diplomatic nipon, cu exponenții mediului academic și partenerii de dezvoltare, pentru a identifica opțiunile de intervenție în vederea revitalizării platformei conform scopului său strategic.
„Centrul de instruire dispune de săli de studii și laboratoare echipate cu tehnică modernă și de calitate înaltă. Instituția trebuie să-și relanseze activitatea, iar noi trebuie să consolidăm eforturile pentru a facilita procesul. În acest scop, este necesară inițierea unei cooperări cu entitățile de învățământ superior de profil pentru a elabora programe de studii pentru ciclul universitar”, a declarat Viorel Gherciu.
Reamintim că, CPDMA a fost creat prin Ordinul ministrului agriculturii și industriei alimentare nr. 226/2010, conform recomandărilor Agenției Japoneze de Cooperare Internațională (JICA), la solicitarea Guvernului Japoniei, în vederea asigurării instruirii și perfecționării cadrelor în domeniul mecanizării agriculturii.
În acest sens, reprezentanții Ambasadei Japoniei la Chișinău, prezenți la ședință, au salutat inițiativa și au manifestat speranța în faptul că Centrul va deveni unul funcțional și util, ce va îndeplini obiectivele pentru care a fost creat.
Participanții ședinței de lucru au concluzionat că centrul este unul complex și are un potențial substanțial, iar echipamentul disponibil în cadrul platformei, nu a fost valorificat în ultimii ani. În perioada următoare, conducerea centrului va conlucra cu mediul academic și va efectua o vizită de studiu la fabrica de peleți din gestiunea centrului.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!