Un nou grup de 17 producători de fructe, pomușoare și struguri din Republica Moldova au început instruirea privind implementarea cerințelor de siguranță a alimentului conform standardelor GLOBALG.A.P și GRASP. Instruirea este organizată de Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova în perioada de 5-7 mai.
Implementarea și certificarea GLOBALG.A.P. și GRASP confirmă că gospodăria agricolă produce fructe și legume sigure şi este responsabilă în raport cu angajații săi. Totodată certificarea GLOBALG.A.P. sporește competitivitatea fructelor, strugurilor și legumelor pe piața internațională, fiind solicitate de marile lanțuri de supermarketuri din Uniunea Europeană și din Orientul Mijlociu.
GLOBALG.A.P. este un standard internațional elaborat în Europa pentru producătorii agricoli, recunoscut de către comercianții de produse agricole și implementat în peste 130 de țări. Cerințele GLOBALG.A.P. cuprind întregul proces de producție, începând cu selectarea terenului și până la livrarea fructelor și legumelor. Standardul asigură consumatorul cu fructe și legume sunt sigure pentru consum, iar procesul lor de producere are o influență minimă asupra mediului, compania are o abordare responsabilă față de a sănătatea și securitatea lucrătorilor etc.
Daniela Țîgulea de la compania Prodfruct Nectar, specializată în producerea strugurilor și prunelor, consideră că certificatul GLOBALG.A.P. deschide oportunități noi pentru a extinde prezența produsului nu numai pe piața locala, dar și pe cea externă.
”Dacă vrem să fim competitivi, în mod obligatoriu trebuie să ne conformam tuturor cerințelor privind siguranța alimentului, sănătatea lucrătorilor și protecția mediului. Este un pas înainte atât pentru o afacere individuală, cât și pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova în general”, afirmă Daniela Țîgulea.
Alexei Micu de la compania Micu and Co, care produce prune certificate ecologic, a declarat că bunele practici agricole trebuie să fie implementate la toate etapele, de la gestionarea terenurilor, managementul fertilizanților și apei, și până la utilizarea echipamentului.
”Mai mulți fermieri trebuie să urmeze astfel de instruiri pentru a dezvolta gospodăriile agricole în mod corect și cel mai eficient”, a declarat Alexei Micu.
Standardele GLOBALG.A.P. sunt implementate în Republica Moldova din anul 2006. Legislația Republicii Moldova cuprinde mai mult de 75% din cerințele GLOBALG.A.P., fiind cerințe obligatorii pentru producătorii agricoli. În ultimii ani, tot mai mulți producători agricoli din Republica Moldova, sunt interesați să implementeze standardele în gospodăriile lor, deoarece este o cerință obligatorie pentru exportul pe piețele internaționale. Până în prezent, circa 70 de producătorii agricoli au fost certificați, ceea ce le-a permis să extindă prezența fructelor și strugurilor moldovenești pe rafturile rețelelor de magazine din diverse state membre ale Uniunii Europene, cum ar fi Franța, Austria, Germania, Italia, Spania, unde standardele respective sunt solicitate exportatorilor.
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!