Un incendiu care a avut loc în Cojușna a mistuit 7 hectare de terenuri agricole, iar mediul înconjurător a avut de suferit.
Incendiul a fost inițiat din cauza neglijenței unor persoane, care au aprins focul pe terenuri agricole, care se întindeau pe terenuri atât cultivate, cât și necultivate. Focul s-a răspândit rapid din cauza condițiilor meteorologice favorabile și a secetei.
Pentru a stinge focul, mai multe echipaje de pompieri din diverse centre au intervenit, dar și 7 persoane voluntare din Cojușna și aproximativ 15 angajați de la Î.S. Întreprinderea Silvo-Cinegetică Strășeni.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește comunității că, începând cu 22 aprilie 2022, au intrat în vigoare noi modificări ale Codului Contravențional al Republicii Moldova.
„Aceste modificări includ sancțiuni mai aspre pentru nerespectarea modului stabilit de ardere a deșeurilor industriale, de construcție, a biodeșeurilor, a deșeurilor municipale și de altă natură. Persoanele fizice riscă amenzi între 10 mii și 15 mii de lei, precum și muncă neremunerată în folosul comunității între 40 și 60 de ore. Persoanele juridice pot fi amendate între 30 de mii și 40 de mii de lei, cu posibilitatea privării de dreptul de a desfășura anumite activități timp de 3 luni până la un an”, informează inspectorii.