Cornel Gheras are in gestiune 480 ha. Anul trecut, o parte din terenurile agricole au fost afectate de grindina. Nu l-au ocolit intemperiile nici in anul 2023. Ploile cu intensificări de vânt și grindina i-au distrus recolta pe o suprafața de 380 ha.
Astfel, fermierul s-a pomenit cu datorii de aproximativ trei milioane lei. Banii i-a investit in agricultura pentru a avea recolte înalte. In acest sezon fermierul a recoltat câte patru tone de grâu la ha. Însă cantitatea recoltată nu-l poate salva.
A accesat de la o banca credite în suma de 3 milioane lei. Banii au fost investiți în semințe și inputuri.
„Băncile, în curând, vor solicita sa ne onorăm obligațiile, afirma Cornel, la fel, și partenerii, de la care am procurat fertilizanți, produse de uz fitosanitar, semințe. Dar din păcate, nu avem nici bani, nici îndeajuns brațe de muncă, de aceea uneori se întârzie unele lucrări agricole, a subliniat fermierul.
Ministrul Bolea Vladimir i-a îndemnat pe agricultori sa aplice dosarul pentru compensarea accizei la motorina utilizată in toamna anului 2022 (începând cu 16 noiembrie) si pentru motorina folosită in anul curent.
Totodată, mai mulți producători de fructe din nordul Republicii Moldova au fost grav afectați de furtună. Agricultorul din raionul Edineț Ianec Streletchi și-a găsit livada de mere și cireșe doborâtă la pământ.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!