Belgia și Cehia au exprimat deschiderea lor pentru a oferi sprijin în dezvoltarea sectorului energetic și pentru a ne ajuta la conformitatea cu cerințele de integrare în Uniunea Europeană. Aceste discuții au avut loc în timpul întâlnirilor bilaterale la de-a zecea ediție a Dialogului de la Berlin privind tranziția energetică 2024.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a invitat investitorii cehi spre participare la licitația pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile în Republica Moldova, care va fi curând lansată.
Cehia se mândrește cu realizări în domeniul mobilității electrice, contorizare inteligentă, energia din hidrogen și nucleară. De interes a fost invitația pentru companiile cehe de a investi în Moldova. Pe piața națională, la distribuția şi furnizarea de gaze și electricitate, operează actualmente un investitor din Republica Cehă - brandul Premier Energy.
Precizăm că, lansarea licitațiilor pentru construcția capacităților mari de energie regenerabilă este planificată pentru data de 9 aprilie, iar ofertele vor fi recepționate timp de trei luni.
Lansarea, în premieră, a licitațiilor pentru centrale cu preț fix va permite construcția parcurilor eoliene și fotovoltaice mari, reducerea dependenței de importul de energie, decarbonizarea economiei și crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, acestea vor contribui la realizarea angajamentelor Republicii Moldova de a atinge, în anul 2030, o cotă a energiei regenerabile de 27% din consumul final de energie.
Potrivit unor date publicate de PNUD Moldova, în R. Moldova, în 2023, doar 6% din consumul de energie electrică reprezintă energia regenerabilă. 54% din aceasta este eoliană, 34% – energia fotovoltaică și câte 6% – energia hidro și pe bază de biogaz. Ultimele două sunt surse continue și sigure și nu depind de capriciile vremii. Cea mai mare capacitate nevalorificată este în cazul energiei pe bază de biogaz.
R. Moldova s-a angajat să crească până în anul 2030 ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile la minim 30% din consumul de energie electrică. Ținta este stabilită în Planul Integrat pentru Energie și Climă, elaborat cu sprijinul Uniunii Europene și PNUD. Către 2050, R. Moldova şi-a propus ca emisiile de gaze cu efect de seră să fie compensate integral de absorbția de astfel de gaze. Astfel, energia regenerabilă va ajuta la atenuarea încălzirii globale.
Conform Ministerului Energiei, statul are trei mecanisme de sprijin pentru producătorii de energie verde:
- facturare netă, introdusă de la 1 ianuarie 2024, valabilă în cazul micilor producători cu instalații destinate consumului propriu;
- tarif fix pentru 15 ani – pentru parcuri și centrale până la 1 MW fotovoltaic sau 4 MW eolian;
- preț fix, la fel valabil 15 ani, în cazul parcurilor și centralelor mai mari de 1 MW fotovoltaic sau 4 MW eolian, capacități atribuite prin licitații.