Știri din Moldova

Ioniță: Introducerea TVA la arenda terenurilor agricole va afecta agricultura

Author: AgroExpert
Expert: Veaceslav Ioniță
Ioniță: Introducerea TVA la arenda terenurilor agricole va afecta agricultura - agroexpert.md

Agricultura Republicii Moldova trece astăzi printr-un proces de recuperare, iar intenția Guvernului, de a introduce TVA la arenda terenurilor agricole, va zădărnici orice efort de recuperare a agriculturii și va lovi în păturile social vulnerabile din sate, în special în persoanele în etate, pentru care darea în arendă a terenurilor agricole este unica soluție de a obține careva beneficii. Peste 85% dintre terenurile prelucrate de către întreprinderile agricole, considerate motorul creșterii în agricultură, sunt terenuri aflate în arendă. Declarații în acest sens a făcut vineri, 5 iulie, Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.

În fiecare an în Republica Moldova circa 7 mii de terenuri sunt scoase din circuitul agricol prin eroziune. În prezent ar fi circa 900 de mii de hectare de terenuri nefolosite.

„Dacă am avea niște politici active s-ar face ca 20% din aceste terenuri pierdute în ultimii ani să fie recuperate. În acest an, dacă am fi avut această recuperare, am fi câtigat producție agricolă de circa 8 mlrd/lei. Avem pierderi că terenurile bune au fost abandonate, iar terenurile care au fost bune au fost lăsate să degradeze. Avem terenuri degradate, avem terenuri abandonate și apoi ne întrebăm de ce suntem săraci”, a precizat economistul.

Analistul economic a vorbit și despre repartizarea terenurilor agricole după forma juridică a celor care le prelucrează, care ar fi în total 1,6 mln/ha, dintre care 924,3 mii/ha sunt arendate sau circa 56,9%. Astfel, la 1 ianuarie, 2023, societățile cu răspundere limitată (SRL) aveau în gestiune 829,9 mii/ha de terenuri agricole sau 51,1%, dintre care 712,6 mii/ha erau arendate sau 85,9%; gospodăriile țărănești – 432,7 mii/ha sau 26,6%, dintre care 157, 2 mii/ha-arendate sau 36,3%; persoanele fizice – 282 mii/ha sau 17,4%; cooperativele agricole de producție – 53,6 mii/ha sau 3,3%, dintre care 35,4 mii/ha-arendate sau 66%; iar societățile pe acțiuni (SA)– 25,5 mii/ha sau 1,6%, dintre care 19,1 mii/ha-arendate sau 74,9%.

„Datorită acestui mecanism de arendă, multe terenuri, care nu reușesc să fie prelucrate de către oamenii de la sate, fie din cauza vârstei, fie a posibilităților financiare limitate, sunt prelucrate după ce sunt date în arendă. Dacă nu sunt date în arendă, ajung în paragină și ulterior sunt erodate. Este o situație nevalorificabilă din punct de vedere agricol. Agricultura noastră mai trăiește datorită arendării terenurilor agricole”, susține analistul economic.

În opinia expertului, Guvernul are de rezolvat trei probleme majore în domeniul agricol: să elaboreze o politică clară de recuperare a terenurilor agricole erodate; să reintroducă în circuitul agricol terenurile agricole abandonate; și să încadreze în sectorul formal al economiei persoanele ocupate în agricultură.

Veaceslav Ioniță a analizat critic inițiativa Guvernului de modificare a politicii bugetar-fiscală pentru 2025, prin care se propune impozitarea cu 20% a sute de mii de oameni de la sate, care dau în arendă terenurile agricole.

„Acum, când avem foarte multe terenuri agricole abandonate, avem foarte mulți oameni săraci la sate, cu venituri mici pe care le obțin din arendarea terenurilor, Guvernul s-a gândit că acești oameni pot achita un TVA de 20%. Până la urmă, Guvernul nu câștigă nimic din aceasta. Cea mai mare parte a producției agricole este exportată. Dacă o persoană, care are în arendă pământ, va plăti TVA de 20%, după ce producția va fi exportată, exportatorii din Republica Moldova, care nu sunt într-un număr atât de mare, vor primi TVA înapoi și îl va pune în buzunar. Guvernul nu face altceva decât să instituie un mecanism cum să se ia banii de la oameni săraci și să-i pună în buzunarul celor bogați, care realizează exporturi. Bugetul de stat nu câștigă nimic, decât circa 100 de milioane de lei. Iar ca efect social inițiativa va avea un impact fără precedent asupra oamenilor săraci”, a conchis Veaceslav Ioniță.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!