Știri din Moldova

Legea miliardului: Proiectul anulării a fost adoptat pentru a doua lectură

Comisia parlamentară pentru economie, buget şi finanţe a aprobat miercuri pentru a doua lectură proiectul de lege privind anularea "legii miliardului".Conform notei explicative a autorilor, proiectul "vizează reducerea poverii fiscale asupra populaţiei şi economiei, precum şi utilizarea efectivă a fondurilor colectate ca impozite în interesul cetăţenilor".

Proiectul deputaţilor Partidului Socialiştilor presupune anularea legii din 2016, privind transformarea în datorie publică a banilor furaţi din băncile fraudate (cunoscută cu denumirea de "furtul miliardului"). Anterior, un proiect similar a fost declarat neconstituţional, dar, în ciuda acestui fapt, a fost reînregistrat de socialişti.

De asemenea, Comisia a aprobat pentru a doua lectură un proiect de lege privind acoperirea de la bugetul de stat a cheltuielilor consumatorilor casnici de energie electrică, pentru două luni de stare de urgenţă. 

Pentru a achita facturile a 1,2 milioane de consumatori pentru lunile aprilie-mai, din buget vor fi transferate furnizorilor 532,9 milioane de lei, pentru care au fost propuse şi modificări la buget pentru a doua lectură, majorând astfel deficitul bugetar cu suma indicată (până la 15,12 miliarde de lei).

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: stiri.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!