Știri din Moldova

MADRM a participat la o conferință internațională în domeniul protecției aerului atmosferic

În perioada 26-27 aprilie 2021, Republica Moldova participă la Conferința de progres în cadrul Convenției privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi (CLRTAP). Evenimentul are drept scop asigurarea schimbului de informații și consolidarea capacităților între statele Europei de Est, Caucazului și Asiei Centrale (EECAC).

Țările parte la Convenție s-au reunit pentru a împărtăși experiențe, informații despre aspecte ce țin de evaluarea și reducerea poluării aerului, precum și pentru a crea o platformă de dezvoltare a unei perspective comune asupra provocărilor cu care se confruntă subregiunea. Subiectele principale din agendă au fost orientate spre: evoluțiile recente în țările Europei de Est, Caucazului și Asiei Centrale (EECAC); revizuirea amendamentelor la Protocolul referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999.

În cadrul evenimentului, Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Valentina Țapeș a transmis mesaje de recunoștință Secretariatului CLRTAP pentru asistența acordată în organizarea instruirilor pentru experții naționali în vederea realizării inventarelor naționale de emisii a Republicii Moldova și raportarea acestora către Convenție. În context, a trecut în revistă principalele provocări ale țării, făcând referință la calcularea plafoanelor naționale de emisii și dezvoltarea Rețelei naționale de monitorizare a calității aerului, crearea căreia este prevăzută de noua Lege privind calitatea aerului atmosferic (aprobată de către Parlament în prima lectură la 18.03.2021).

„Conform prognozelor formulate de către experți, Rețeaua va include 18 stații de monitoring fixe și o stație mobilă, ce vor funcționa în regim automat. Pentru achiziționarea acestor stații, țara noastră va avea nevoie de suport financiar din partea partenerilor de dezvoltare. În acest context, aducem mulțumiri Guvernului Germaniei care oferă suport prin intermediul GIZ, realizând o donație către Republica Moldova a unei stații automate de monitoring a calității aerului de tip trafic. În aceeași ordine de idei, apreciem suportul tehnic acordat constant pentru aproximarea legislației UE prin intermediul proiectului ,,Dezvoltarea Capacităților pentru Alinierea la Obiectivele Climatice ale UE în Țările Parteneriatului Estic (EaP Clima)”, implementat de către GIZ”, a declarat Valentina Țapeș.

Totodată, oficialul a menționat că, în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere RM – UE, până în prezent în legislația națională au fost transpuse cinci directive europene cu privire la protecția aerului atmosferic din cele șase stabilite în Acord, una dintre acestea fiind în proces de transpunere. Obiectivul Protocolului Gothenburg este de a controla şi a reduce emisiile dioxid de sulf, oxizi de azot, amoniac şi compuşi organici volatili, care pot produce efecte dăunatoare asupra sănătăţii umane şi asupra ecosistemelor naturale, materialelor şi culturilor agricole datorită efectului de acidifiere şi eutrofizare sau formării ozonului troposferic. 

”Republica Moldova elaborat în conformitate cu Directivele UE și a aprobat la nivel național o serie de acte normative: privind limitarea emisiilor de compuși organici volatili cauzate de utilizarea de solvenți organici în anumite vopsele și lacuri și în produsele de refinisare a vehiculelor (HG nr. 914/2020); privind controlul emisiilor de compuși organici volatili (COV) rezultați din depozitarea carburanților și din distribuția acestora de la terminale la stațiile de distribuție a carburanților (HG nr. 587/2020); privind reducerea conținutului de sulf din anumiţi combustibili lichizi (HG nr. 414/2016); Directiva 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa și Directiva 2004/107/CE privind arsenicul, cadmiul, mercurul, nichelul și hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător au fost transpuse în proiectul Legii privind calitatea aerului atmosferic (HG nr. 863/2020). La moment MADRM este în proces de transpunere a Directivei UE 2016/2284 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici, care prevede aprobarea angajamentelor naționale de reducere a emisiilor de poluanți în atmosferă, calcularea plafoanelor naționale de emisie și raportarea emisiilor naționale conform instrumentelor CLRTAP”, a subliniat Valentina ȚAPEȘ.

Notă: Republica Moldova este parte a Convenției CLRTAP din anul 1995. Repubica Moldova a ratificat trei din cele opt protocoale ale Convenției (Protocolul privind poluanţii organici persistenţi (Aarhus, 1998), Protocolul privind metalele grele (Aarhus, 1998), Protocolul referitor la finanţarea pe termen lung a Programului de cooperare pentru supravegherea şi evaluarea transportului pe distanţe lungi al poluanţilor atmosferici în Europa (EMEP) (Geneva, 1984). În anul 2000 Republica Moldova a semnat Protocolul privind reducerea gradului de acidifiere, eutrofizare şi a nivelului de ozon troposferic (Gothenburg, 1999), care urmează a fi ratificat. Prin semnarea Convenției și a protocoalelor, țara și-a asumat angajamentul de a preveni și a reduce treptat emisiile de poluanți atmosferici în scopul combaterii poluării transfrontaliere.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: Madrm.gov.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!