Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Călărași, unde a discutat cu reprezentanții autorităților publice locale, medicii și antreprenorii din raion.
La Consiliul raional Călărași, Sandu a discutat cu primarii și consilierii locali despre necesitatea finanțării echitabile a proiectelor de dezvoltare pentru comunitățile din raion.
”Am vorbit despre necesitatea finanțării echitabile a proiectelor de dezvoltare, dar și despre situația din sectorul educației din Călărași, despre felul în care s-a adaptat la provocările pandemice și despre așteptările pedagogilor și ale părinților pentru acest domeniu”, a spus doamna președinte, Maia Sandu.
Șefa statului le-a mulțumit medicilor din raionul Călărași pentru efortul profesional și uman, pe care l-au făcut în pandemie, pentru sacrificiile și dedicația lor întru salvarea vieților omenești.
„Avem acum cantități suficiente de vaccin și trebuie să convingem cât mai mulți cetățeni, la Călărași și în țară, să se imunizeze pentru a preveni cazurile grave de Covid-19. Este șansa noastră de a reveni la normalitate”, a menționat președintele Republicii Moldova.
La Incubatorul de Afaceri din Călărași, șefa statului a discutat cu antreprenorii rezidenți despre accesul la credite și consultanță pentru dezvoltarea afacerii.
„Statul trebuie să fie partenerul mediului de afaceri, să ofere sprijin și să creeze condiții pentru încurajarea inițiativei private”, a subliniat Președintele Maia Sandu.
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!