Știri din Moldova

Managementul durabil al fluviului Nistru a fost discutat de către autorități

Author: AgroExpert
managementul fluviului Nistru Ministerul Mediului - agroexpert.md

Aspectele privind funcționarea Complexului Hidroenergetic Nistrean au fost examinate în cadrul unui atelier de lucru desfășurat la Ministerul Mediului. Acesta a avut loc în contextul proiectului „Sprijinirea autorităților din Republica Moldova în managementul durabil al fluviului Nistru”, implementat de PNUD Moldova.  

În cadrul atelierului au fost abordate activitățile desfășurate în cadrul Comisiei privind utilizarea stabilă și protecția bazinului fluviului Nistru, în special aspectele ce țin de cooperarea transfrontalieră cu Ucraina în gestionarea fluviului Nistru, se arată în comunicatul emis de Ministerul Mediului.

La ședință au participat membrii părții moldovenești ai Comisiei privind utilizarea stabilă și protecția bazinului fluviului Nistru, precum și alte părți interesate.

Comisia privind utilizarea stabilă și protecția bazinului râului Nistru activează în baza Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind colaborarea în domeniul protecției și dezvoltării durabile a bazinului râului Nistru, semnat la Roma, pe 29 noiembrie 2012.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!