Știri din Moldova

Moldsilva a inițiat o anchetă privind vânzarea lemnelor. Dorin Recean cere analiza

Author: AgroExpert
vânzări lemne Moldsilva - agroexpert.md

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean cere analiza detaliată a vânzărilor de lemne de la Moldsilva. Totodată, acesta a cerut ministerului Mediului să-i prezinte raportul până vineri. Se întâmplă după ce, într-o deplasare, Recean a depistat fapte de corupție, scrie tv8.

„Eram în deplasare în teritoriu. Am trecut pe la Plaiul Fagului și acolo surpriză. Am văzut că o mașină plină cu lemne, care se numeau crengi. Și când m-am uitat în registre ea a fost vândută cu 500 de lei. Așa că, până vineri, vreau de la ministerul Mediului o analiză foarte clară pe tot ce s-a întâmplat în ultimele șase luni în ceea ce ține de livrările de masă lemnoasă de la Moldsilva”, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean.

Premierul nu a oferit mai multe detalii, inclusiv despre ce cantitate de masă lemnoasă era vorba. Pentru că ministra Mediului a lipsit de la ședință, jurnaliștii l-au luat la întrebări pe secretarul de stat.

„Mă informez, așa cum a fost indicație domnului prim-ministru. Dar după reformarea ministerului Mediului vor intra în reformă și instituțiile din subordine. Cum este și Moldsilva, Inspectoratul pentru Protecția Mediului. Și asta va impulsiona un management mai eficient în fondul forestier”, a menționat secretarul de stat la ministerul Mediului, Grigore Stratulat.

Totodată, directorul Moldsilva, Valeriu Caisîn, a declarat că a fost inițiată o anchetă în acest sens. 

„Da, o să facem un raport la asta neapărat, iar pe cazul dat suntem într-o anchetă de serviciu, ca să stabilim circumstanțele care au fost, cauzele. Timp nu avem mult. Până pe 17 avem timp să stabilim care au fost cauzele. Am contactat persoanele. Am aflat cine și ce transporta, care erau facturile și în continuare lemnele au fost descărcate, analizate și să vedem ce lemne au fost în mașină și ce lemne au fost scrise în facturi”, a afirmat acesta.

Echipa de la Moldova Gândește a abordat acest subiect în decembrie anul trecut. În plin sezon rece, Inspectorii de Mediu din Hîncești, au depistat în Ocolul silvic Bujor, circa 130 de metri cubi de masă lemnoasă necontabilizată. Lemnul urma să fie comercializat ilegal cetățenilor, cauzând prejudicii statului de aproximativ 100.000 lei. Vinovat pentru tăierea ilicită a lemnului a fost găsit șeful ocolului silvic, care a fost sancționat cu o amendă de 10.000 de lei și a fost eliberat din funcție. El a negat acuzațiile.

Din păcate, aceasta nu este singurul caz de tăieri ilegale. Inspectoratul de Protecție a Mediului semnalează astfel de ilegalități aproape zilnic. Deseori, însă, cantitatea de lemn depistat este într-un volum relativ mic, atât cât să încapă într-o căruță ori camionetă, semn că marile tăieri nu sunt depistate.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!