Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic (AJMTEM) a transmis Ministerului Mediului o petiție prin care se cere încetarea turismului distrugător pe o plajă de pe malul lacului Costești-Stânca din satul Dumeni, raionul Râșcani. Petiția face trimitere la un material al portalului Ecopresa, potrivit căreia, în fiecare sezon estival aici vin mii de turiști pe zi, se odihnesc în mormane de gunoi, în miros pestilențial, cu muște, cu toalete improvizate, taie copaci, fac focul în fâșia forestieră, ascultă muzică la volum maxim, 24/24 ore (chiar peste drum de gospodăriile localnicilor), tasează digul de protecție cu sute de mașini pe zi, fură din gospodării etc.
Documentul, semnat pe o platformă online de peste 1300 de cetățeni ai Republicii Moldova, a fost depus astăzi, 20 octombrie, la Ministerul Mediului
Este de menționat că agrementul pe plaja de la Dumeni este interzis de Legea nr. 440 cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă și de statutul de Zonă de frontieră. Mai mult, exact aceeași regiune de peste Prut, are statut de rezervație naturală și zonă avifaunistică (SPA), unde cuibăresc păsări de importanță internațională, înscrise în Cartea Roșie Europeană. Potrivit localnicilor, de când a fost dată jos sârma de pe Prut și au apărut turiștii, biodiversitatea a sărăcit semnificativ – au dispărut căprioarele, iepurii, vulpile, fazanii etc.
Petiția este însoțită de zeci de mesaje și comentarii, iar printre semnatari regăsim și nume publice, precum Ionela Hadârcă, Ilinca Avram, Pașa Parfeni, Cristofor Aldea-Teodorovici , Cezara Colesnic etc.
În textul petiției se solicită:
– Organizarea unei întâlniri pe subiectul plajei improvizate din Dumeni (dar și a tuturor spațiilor aflate în situație similară) a Ministerul Mediului cu instituțiile responsabile din subordine, cu participarea organizațiilor de mediu relevante, inclusiv a AJMTEM, pentru identificarea soluțiilor și stabilirea măsurilor necesare.
– Stoparea procesului de creare a unei zone de agrement în micro-regiunea Costești-Dumeni;
– Elaboararea unui studiu cu privire la biodiversitatea și habitatele din zonă și, după caz, atribuirea unui nivel de protecție corespunzător.
– Asigurarea aplicării Legii Nr.440 din 27-04-1995 cu privire la zonele şi fâşiile de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă prin neadmiterea și expulzarea turiștilor de pe plajele improvizate.
Asociația Jurnaliștilor de Mediu menționează că momentan, conform legii, competența de a gestiona 100 m de la suprafața apei aparține Agenției Apele Moldovei. De asemenea, având în vedere că este zonă de frontieră, ține de poliția de frontieră să nu admită accesul pe plajă. Unele responsabilități revin și Primăriei comunei Duruitoarea Nouă, poliției, precum și Inspecției Pentru Protecția Mediului. Nimeni însă nu are resurse suficiente să rezolve în mod individual problema plajei. O colaborare intersectorială între structurile date însă nu există.
Problema turismului haotic și neconform este caracteristică și altor zone protejate – acum câteva luni, circa 100 de organizații ale societății civile au semnat o Declarație privind activitățile distructive din Rezervația Cultural-Naturale „Orheiul Vechi”.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!