Știri din Moldova

Primul lot de ouă moldovenești a ajuns pe piața UE

Author: AgroExpert
Primul lot de ouă moldovenești a ajuns pe piața UE - agroexpert.md

Primul lot de ouă de consum (categoria A) din Republica Moldova a ajuns pe piața Uniunii Europene pe 20 noiembrie.

Astfel, producătorul Î.M.” BP -Nord” S.R.L. din comuna Bleșteni, raionul Edineț care, pe 8 octombrie 2024, a fost listat cu dreptul de export pe piața europeană, a lansat prima operațiune de export de ouă de consum. 

Citește și: Ouăle moldovenești ajung în UE. Primul producător, cu drept de export

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) recomandă agenților economici să exploreze piața Uniunii Europene, înaintând, în acest sens, cererea pentru export la ANSA. 

„Suntem deschiși să acordăm tot sprijinul necesar pentru a ajuta operatorii din domeniul alimentar să se alinieze standardele UE prin modernizarea unităților de producere și a centrelor de colectare, marcare și ambalare a ouălor. Avem încrederea că, prin efort comun, accederea produselor autohtone de origine animală, pe cele mai mari piețe internaționale, va fi mai ușoară”, precizează instituția.

Te-ar putea interesa și: Al doilea producător de ouă a obținut dreptul de a exporta în UE

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!