Știri din Moldova

Producătorii agricoli susțin că nu au acces în reţelele de magazine

Asociaţia Producătorilor Agricoli cere promulgarea modificărilor aprobate la legea privind comerţul interior, susținând că altfel producătorii nu își pot vinde marfa, fermierii neavând acces în reţelele de magazine. Pe de altă parte, săptămâna trecută, preşedintele Maia Sandu a anunţat că, în varianta în care a fost votată, legea va duce la creşterea preţurilor şi încalcă angajamentele din Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Amendamentele care au fost votate de deputaţii socialişti şi din Platforma "Pentru Moldova" prevăd ca reducerile cerute de reţelele de magazine să nu depăşească 10 la sută din preţul de vânzare a produsului de către furnizor, iar contractele de publicitate să fie încheiate separat de cele de achiziţie.

De asemenea, reţelele de supermarketuri sunt obligate să ofere jumătate din suprafaţa rafturilor producătorilor autohtoni. Preşedintele Asociaţiei "UniAgro Protect" susţine că, în lipsa acestor facilităţi, agricultorii autohtoni nu au acces în reţelele naţionale de supermarketuri.

"Noi nu putem să ne vindem marfa noastră, pe tejghelele noastre, noi am ajuns la aceea că ţăranul nu-şi poate vinde aceeaşi ridiche. Care ar fi argumentul să nu semnezi, să nu promulgi. N-am găsit. Este doar o ambiţie nesănătoasă", a declarat preşedintele Asociaţiei "UniAgro Protect", Valeriu Mironescu.

Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei Patronale a Subiecților Comerțului Interior “ProBiz”, Victor Durleşteanu, susţine că modificările aduse la legea comerţului interior ar avea un impact negativ.

"Toate aceste modificări ar însemna o uşă deschisă, obligatorie, pentru o anumită categorie de producători. Nu vorbim de cei mici şi de cei mijlocii, vorbim despre producătorii bine merci stabiliţi pe piaţă, care, în cazul în care urma să fie aprobată legea aşa, la pachet, aveau să se simtă şi mai confortabil în procesul de negociere cu comercianţii", a spus Durleșteanu.

Deocamdată, preşedintele Maia Sandu nu a oferit o reacţie oficială la declaraţia făcută de membrii Asociaţiei "UniAgro Protect". Anterior, şeful statului a declarat că promulgarea legii în formula actuală va afecta exporturile spre Uniunea Europeană.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: stiri.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!