Programul SPRINT, lansat de Guvern cu susținerea Institutului Național Democratic din Moldova, a fost prezentat funcționarilor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Astfel, tinerii aflați la începutul carierei, vor avea oportunitatea să-și dezvolte abilitățile de management, comunicare și analiză strategică și să contribuie la modernizarea serviciului public, urmând instruirile și mergând în vizitele de studiu planificate în cadrul Programului SPRINT.
Prezent la eveniment, vicepremierul Vladimir Bolea a îndemnat tinerii angajați să persevereze asupra dezvoltării propriului potențial, pentru a fi pregătiți să preia procesele decizionale din cadrul ministerului.
Programul include instruiri și vizite de studiu în instituțiile relevante din Suedia. În urma acestora, participanții – 20 de angajați, cu vârsta de până la 35 de ani din cadrul administrației publice centrale, vor analiza modelele viabile de servicii publice și vor colecta informații necesare pentru elaborarea proiectelor de cercetare.
Proiectele vor prezenta practici și modele ajustate realităților din Republica Moldova, care vor ajuta la reformarea serviciului public din țara noastră. În procesul de cercetare, funcționarii vor fi ghidați de experți și demnitari cu experiență în domeniu.
Pentru a participa la ediția din anul curent, candidații sunt invitați să completeze, până la data de 15 august, formularul de participare: bit.ly/442b4l8
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!