Știri din Moldova

Restricția cerealelor ucrainene în Republica Moldova! Ce spune Ministerul Agriculturii

Author: AgroExpert
cereale export Ucraina - AgroExpert.md

Autoritățile Republicii Moldova iau în calcul impunerea unor restricții la cerealele din Ucraina, în condițiile în care prețurile s-au redus, iar fermierii amenință cu proteste urmare a prețurilor derizorii.

„Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a comunicat că există o intenție în acest sens. În conformitate cu deciziile comunitare luate privind impunerea unor restricții la importul de cereale din Ucraina în unele state ale UE, MAIA elaborează măsuri similare, ce urmează a fi coordonate cu autoritățile naționale și UE”, se arată în răspunsul ministerului”, se arată în reacția Ministerului Agriculturii pentru Europa Liberă.

Președintele Asociației Forța Fermierilor, Alexandr Slusari declară că prețul la grâu a coborât sub 3 lei per kg, iar autoritățile trebuie să ia măsuri urgente pentru a nu admite intrarea în faliment a agricultorilor.

„Prețul de cost al unui kg în sezonul agricol 2022 este în medie aproximativ 5 lei, întrucât a fost seceta și recolta mică, coroborate cu scumpirile exorbitante a resurselor necesare producerii agricole”, spune Slusari.

Marți, Comisia Europeană a adoptat oprirea temporară a importurilor la patru produse agricole: grâu, porumb, semințe de rapiță și semințe de floarea soarelui din Ucraina, potrivit unui comunicat de presă. Măsurile vizează reducerea blocajelor logistice privind aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Măsurile vor intra în vigoare la 2 mai și vor dura până la 5 iunie 2023.

Potrivit Comisiei, în această perioadă, grâul, porumbul, semințele de rapiță și de floarea-soarelui originare din Ucraina pot continua să fie puse în liberă circulație în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor cinci state membre de pe linia întâi: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Produsele pot continua să circule sau să tranziteze aceste cinci state membre prin intermediul unui regim vamal comun de tranzit sau pot fi direcționate către o țară sau un teritoriu din afara UE.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!