Știri din Moldova

Scade numărul Gospodăriilor Țărănești. Ce formă juridică aleg fermierii

Author: AgroExpert
Scade numărul Gospodăriilor Țărănești. Ce formă juridică aleg fermierii - agroexpert.md

La situația din 31 decembrie 2023, în Registrul fiscal de stat erau înregistrați 201.879 de contribuabili. Comparativ cu anul 2022, numărul acestora s-a diminuat cu circa 29%, potrivit Serviciului Fiscal de Stat, scrie Mold-street.

Este cea mai mare reducere a numărului contribuabililor din istoria ţării.

Dacă în 2020, numărul contribuabililor s-a redus cu circa 22.000, apoi în 2021 – cu doar 3.409, în 2022 – cu aproximativ 4.360, ca anul trecut numărul să se reducă cu 82.548, ceea ce este un ritm de diminuare de 19 ori mai mare.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat diminuarea numărului de contribuabili a fost determinată în special de procesul de radiere al agenților economici inactivi, inclusiv a gospodăriilor țărănești care nu activează.

Astfel dacă în 2020 erau aproape 117.000 de gospodării ţărăneşti, apoi în 2022 au rămas peste 105.600, ca anul trecut numărul să scadă la doar 18.298. Doar într-un an numărul acestora s-a redus de 5,8 ori.

Datele Serviciului Fiscal de Stat relevă că în aceeași perioadă s-a diminuat cu circa 10% şi numărul de întreprinderi individuale. Pe de altă parte s-a atestat o creştere de trei ori a contribuabililor ce au activitate independentă.

De asemenea s-a atestat o creştere şi a numărului de societăți cu răspundere limitată care din 2023 a ajuns astfel principala formă de organizare juridică în economia Moldovei. Anterior lider la număr au fost gospodăriile ţărăneşti.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!