Inspectorii de mediu au descoperit tăieri ilegale într-o fâșie forestieră care servește ca zonă de protecție a câmpurilor agricole din orașul Leova.
În timpul verificărilor s-a constatat că au fost tăiați un total de 13 arțari, cu diametrul cuprins între 12 și 24 de centimetri.
Această acțiune reprezintă o încălcare evidentă a legilor de mediu și a reglementărilor referitoare la gestionarea durabilă a resurselor forestiere, informează Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM).
Ca urmare a acestei descoperiri, inspectorii de mediu au întocmit trei procese-verbale cu privire la contravenție. Prejudiciul cauzat mediului înconjurător va fi calculat și înaintat spre achitare.
IPM menționează, că această situație subliniază importanța monitorizării și aplicării riguroase a legilor de protecție a mediului și a resurselor naturale pentru a asigura conservarea ecosistemelor fragile și a promova gestionarea sustenabilă a pădurilor din zonă.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!