Știri din Moldova

Tranzitul de cereale ucrainene prin Republica Moldova, abordat în România

Author: AgroExpert
tranzit cereale ucrainene Moldova discuții România - agroexpert.md
Provocările legate de tranzitul de cereale ucrainene efectuat prin Republica Moldova și exportul de cereale din țara noastră a fost discutat la Galați, de către factorii de decizie ai Republicii Moldova, Ucrainei, României, Comisiei Europene și SUA.
 
În discuțiile ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, cu ministrul român al Transporturilor, Sorin Mihai Grindeanu, cu șeful Oficiului de Coordonare a Sancțiunilor, Departamentul de Stat al SUA, James O’Brien, cu vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, și cu directorul DG MOVE Magda Kopczynska, a menționat că de la începutul războiului în Ucraina, Republica Moldova este un exemplu de solidaritate și vom continua să fim aproape de poporul ucrainean. Totodată, oficialul a menționat despre efectele negative ale războiului asupra producătorilor agricoli.
„Astăzi, Republica Moldova asigură tranzitul produselor agricole din Ucraina spre Uniunea Europeană, ținând cont de interesele agricultorilor moldoveni și de faptul că suntem țară producătoare și exportatoare de cereale. Din acest motiv, investițiile în infrastructură sunt o necesitate stringentă, pentru a satisface necesitățile agricultorilor moldoveni și tranzitului. Interesul Republicii Moldova este să creștem capacitățile de transport pe cale feroviară și navală. Problema actuală este că avem o calitate precară a infrastructurii feroviare și navale, fapt ce reduce capacitatea de transportare a produselor agricole. Pentru a asigura o conexiune mai rapidă a bunurilor spre UE, trebuie să sporim investițiile. Este important că Republica Moldova a fost inclusă în procesele decizionale și în noile rute logistice, ceea ce crește gradul de coeziune. Aceasta ar însemna resurse și eforturi suplimentare, însă doar prin cooperare, vom putea dezvolta proiecte durabile pe plan regional și să asigurăm interconexiunea cu infrastructura europeană", a comunicat Vladimir Bolea.
Din componența delegației Republicii Moldova au făcut parte secretarii de stat ai ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării Viorel Garaz și ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Mircea Păscăluță, directorul întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” „CFM”  Oleg Tofilat, directorul Agenției Navale Igor Zaharia, șeful interimar al misiunii USAID în Moldova John Riordan și ambasadorul Republicii Moldova la București Victor Chirilă.
 
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!