Știri din Moldova

Ucraina va împrumuta gaz

Ucraina anunță că va acorda asistență Republicii Moldova în aprovizionarea cu gaz. Despre asta a declarat secretarul Consiliului de Securitate Națională și Apărare (CSNA) din Ucraina, Alexei Danilov.

"Am decis să încredințăm Cabinetului de Miniștri să ia în considerare această problemă. Înțelegem că putem acorda o astfel de asistență Republicii Moldova în viitorul apropiat", a spus Danilov într-un briefing, după rezultatele reuniunii CNSD, scrie presa ucraineană, transmite Știri.md.

Potrivit acestuia, prim-ministrul Natalia Gavrilița a făcut o astfel de cerere guvernului ucrainean.

„Prim-ministrul Ucrainei a primit o scrisoare de la omologul său cu o cerere de ajutor la gaz pentru a evita o situație dificilă, care s-a dezvoltat, ținând cont de șantajul pe care Gazprom îl face acolo”, a explicat Danilov.

Totodată, Danilov a precizat că gazul va fi oferit pe credit, iar apoi Republica Moldova va returna resursa furnizată. 

Secretarul a mai menționat că acest trebuie făcut, întrucât Ucraina și Moldova sunt unite și există teritorii în Ucraina care sunt alimentate cu gaze din Moldova.

Reamintim că  Parlamentul Republicii Moldova a declarat stare de urgență în contextul crizei gazelor. Decizia a fost aprobată cu majoritatea voturilor la cererea Guvernului Gavrilița.

Potrivit Hotărârii propuse, în perioada stării de urgență, 22 octombrie - 20 noiembrie, Comisia pentru Situații Excepționale implementează mai multe măsuri.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

 

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!