Știri din Moldova

VIDEO: AIPA a alocat în premieră 80 de milioane de lei crescătorilor de animale din țara noastră

Crescătorii de animale din țara noastră au primit în premieră ajutoare financiare pentru bovine, ovine și caprine. Pentru asta, Agenţia de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură a alocat 80 de milioane de lei. Pentru a obţine ajutoare de la stat, fermierii au trebuit să îndeplinească şi unele condiţii: să ţină animalele în extravilanul localităţii, să fie înregistrate în registrul animalelor din ţara noastră, precum şi să fie membri ai unei asociaţii de profil.

Ion Scripcari deţine o fermă de vaci în satul Văscăuţi, raionul Floreşti, de mai bine de 30 de ani. Acesta are 44 de capete şi le creşte pentru lapte, pe care-l vinde la o fabrică de lactate din oraş.

"Mulţi din sat deja ştiu că eu am fermă, iar dacă au o vacă sau două, mi le aduc mie. Noi deja de 7 ani producem produs ecologic, ca să nu otrăvim pământul, noi ne ocupăm cu bălegarul. Aşa suntem şi noi sănătoşi, şi pământul, lapte curat şi producţie ecologică", a declarat Ion Scripcari, femier.

Fermierul a primit anul acestea subvenţii în valoare de 252 de mii de lei. El spune că banii îi va investi în utilaje noi.

"Dacă statul nu venea cu ideea de a subvenţiona, acum poate că nu aş fi avut nici aceste vaci. Cheltuielile sunt mari, iar noi aproape că nu avem venituri. Acum din aceşti bani schimbăm sistemul electric la fermă. Vrem să o modernizăm, mai avem de schimbat şi acoperişul acolo.", a declarat Ion Scripcari, femier.

Potrivit AIPA, până acum, au fost depuse peste 400 de cereri de subvenționare a fermelor. Dintre acestea, 50 la sută au fost acceptate, iar 25 de fermieri deja au şi primit banii. Ceilalţi vor primi subvenţiile până la sfârşitul acestui an.

"Pe lângă aceste subvenţii, fermierii trebuie să ştie că pot beneficia şi de majorarea ei cu 50 la sută, asta se întâmplă în cazul în care ferma zootehnică este atestată ca firmă de prăsilă de către Ministerul Agriculturii, noi astfel de ferme în Moldova avem.", scrie Diana Coşalîc, director adjunct interimar AIPA.

În total, fondul de subvenţionare al AIPA pentru anul 2021 a constituit puţin peste un miliard de lei.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!