Știri din Moldova

Asociația Forța Fermierilor, indignată de tergiversarea aprobării proiectului de lege cu privire la rambursarea TVA producătorilor agricoli

Author: AgroExpert
fermieri TVA rambusare - AgroExpert.md

Asociația Forța Fermierilor este profund indignată de tergiversarea aprobării proiectului de lege cu privire la rambursarea TVA producătorilor agricoli, promovat de organizația noastră și un grup de deputați. Acest act normativ era așteptat de agricultori încă în august, însă constatăm cu mare îngrijorare că el nu va fi adoptat nici până la ziua Agricultorului, care se marchează în a patra duminică a lunii noiembrie. Astfel, a fost ratată perioada importantă pentru fermieri, când au fost efectuate multe plăți de impozite și contribuții aferente salarizării, care ar fi putut să fie compensate cu TVA, acumulat.

Inițiativa legislativă respectivă a fost înregistrată pe data de 11 octombrie. În rezultatul discuțiilor productive cu autorii proiectului și consultărilor publice textul documentului urma să fie îmbunătățit prin amendamentele deputaților. La moment noi nu putem înțelege care este motivul tărăgănării procesului adoptării legii din partea  executivului, însă procedura legislativă deja durează peste 40 de zile.

Forța Fermierilor reiterează că din cele trei propuneri strategice, înaintate de organizația noastră în vederea depășirii crizei de proporție în sectorul agrar, generată de impactul concomitent a secetei, embargou rusesc, scumpirilor exorbitante la resurse și prețurilor derizorii la materia primă, în prezent nici una nu a fost materializată într-o forma juridică. Deocamdată totul rămâne la nivelul promisiunilor și proiectelor.

Asociația noastră este partea componentă a societății . Conștientizăm bine gravitatea situației social-economice și bugetare în Moldova. Nu am permis și nu vom permite ca activitatea organizației să fie folosită de forțele politice, în special de formațiuni, care urmăresc destabilizarea în țară. În același timp, nu putem tolera în continuare bătaia de joc birocratică față de ramura strategică În acest context, cerem ca autoritățile abilitate să acționeze responsabil și prompt . Totodată, Vă informăm că începem consultări largi cu fermierii din teritoriu în privința stabilirii acțiunilor ulterioare în cazul în care situația nu se schimbă.  

⚡️Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!