Știri din Moldova

Noi cazuri de pestă porcină. ANSA anunță patru focare

Author: AgroExpert
pestă porcină - agroexpert.md

În ultima săptămână, pe teritoriul Republicii Moldova au fost confirmate 3 focare de pestă porcină africană la porci domestici: două în raionul Ungheni, localitatea Costuleni și unul în raionul Soroca, localitatea Oclanda.

Totodată, un focar de pestă porcină africană a fost depistat la mistreți în raionul Ungheni, proximitatea localității Buzduganii de Jos.

În focare se efectuează controlul rezervoarelor faunei sălbatice, sunt introduse măsuri de carantină în focare, sunt stabilite zona de protecție și zona de supraveghere în focarele de porci domestici și zona infectată în focarul de mistreți. Controlul mișcării animalelor în interiorul țării, screening-ul porcilor domestici și populațiilor de mistreți, dezinfecție, deratizare. 

Te-ar putea interesa și: ANSA vine cu recomandări privind evitarea cazurilor de pestă porcină africană

Tot în acest context ANSA amintește că mișcarea porcilor din exploatațiile nonprofesionale către abatoare, puncte de sacrificare, târguri de animale, precum și plasarea pe piață a produselor și subproduselor parvenite de la acestea este restricționată.

Agenția solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent în cazul îmbolnăvirii sau pierii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți  și totodată să nu utilizeze în hrana acestora cereale proaspăt recoltate, resturi culinare, care de asemenea pot determina îmbolnăvirea porcilor cu virusul pestei porcine africane și să respecte cu strictețe cerințele minime de biosecuritate.

Tot în perioada, 11-19 martie, a fost depistat un focar de boala de Newcastle la porumbei în mun. Chișinău. Sunt întreprinse măsurile de eradicare a focarului, conform Hotărârii Guvernului nr. 1085/2017 cu privire la aprobarea Normei sanitar-veterinare privind măsurile de combatere a bolii de Newcastle (pseudopesta aviară).

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!