Агроменеджмент

Aprovizionarea cu apă: Tehnici de irigare a culturilor agricole

Автор: AgroExpert
irigare culturi agricole - agroexpert.md

Optimizarea aprovizionării cu apă a plantelor pe parcursul întregii perioade de vegetație este posibilă doar prin alegerea corectă a metodelor, tehnicilor și echipamentelor de irigare. Metoda de udare reprezintă modul de administrare a apei, care necesită distribuirea uniformă a unui volum de apă de irigație într-o perioadă în sol, în zona radiculară și în fazele respective de creștere și dezvoltare a plantelor cultivate.

Există 5 metode principale de udare sau tehnici de irigare existente:

  • prin curgere liberă la suprafață;
  • prin aspersiune;
  • prin picurare;
  • subterană sau submersibilă;
  • prin dispersare fină.

La udarea prin curgere libera la suprafață, apa din canale permanente sau din conducte se livrează în rețeaua provizorie deschisă, iar din aceasta – în rețeaua de aducție (brazde, fâșii sau tarlale).

Se recomandă pe terenuri plane sau cu pantă foarte mică, pe solurile cu textură medie-grea, coeficient de infiltrație redus. Se utilizează la udarea plantațiilor pomicole și viticole. Brazdele se deschid mecanizat la 1-1,2 m față de rândul de pomi sau viță de vie, iar între ele la 80 cm. Lungimea brazdelor este de 50-60 m, pe solurile ușoare, și 120-200 m, pe solurile cu textură grea, iar panta longitudinală este cuprinsă între 1 și 3-5%. În brazde, apa ajunge din canalele principale sau din conducte îngropate cu ajutorul unor racorduri de cauciuc. După infiltrare, brazdele se astupă de obicei mecanizat, se arată în ghidul: „Practici eficiente de irigare pentru o agricultură adaptabilă la climă în Republica Moldova”.

La udarea prin aspersiune, apa în câmp se livrează, prin conducte sub presiune, prin intermediul echipamentelor şi instalaţiilor de aspersiune, ulterior dispersând-o în formă de ploaie artificială pe terenul irigabil, udând solul şi plantele.

În cazul udării subterane, apa la locul de umectare se livrează prin canale sau conducte, din aceasta prin țevi perforate, jgheaburi sau galerii – cârtiță, instalate la adâncime mică de la suprafața solului, umezind stratul activ al solului sub acțiunea forțelor capilare și capacității absorbante a solului.

Apa se administrează plantelor prin țevi de polietilenă instalate în rânduri sau între rânduri de plante și amenajate cu dispozitive speciale (picurători), la udarea prin picurare. Astfel, apa este livrată în zona radiculară a plantelor.

La udarea prin dispersare fină, se produce umectarea plantelor pe suprafața solului, stratului de aer deasupra solului și suprafața solului cu picături fine de apă în scopul reglării microclimei.

La momentul de față, cele mai performante în Moldova, pentru terenuri cu toate tipurile de cernoziomuri şi soluri aluviale de luncă, se consider metodele de irigare prin aspersiune şi picurare. Ele au o utilizarea raţională a apei de irigaţie, precum şi un consum moderat de energie.

Tehnologiile noi de irigare la scara mică includ în sine echipamente și utilaj care asigură cheltuieli reduse de energie și apă la irigare, protejează solul, nu duc la procese de eroziune, au o durată lungă de exploatare și sunt sigure în lucru.

În comparație cu tehnologiile tradiționale anterioare de irigare prin aspersiune, calitatea înaltă de ploaie a tehnologiilor actuale de aspersiune de scară mică, intensitatea de ploaie cu parametri ecologici favorabili, nu provoacă procesele de eroziune a solurilor irigate și nu distrug structura solurilor irigate. Este foarte important ca tehnologiile de irigare moderne să fie mai mult flexibile în legătură cu resursele de apă disponibile, complexitatea landșafturilor, nivelul apelor freatice, înălţimea plantelor agricole şi configuraţia loturilor-terenurilor irigabile.

Necesitatea în apă a plantelor agricole, în condițiile Republicii Moldova, este satisfăcută din contul precipitațiilor în anii umezi cu 74-100%, în anii medii – cu 42-85%, iar în anii secetoși – doar cu numai 11-58%. Gradul de aprovizionare cu apă a semănăturilor influențează substanțial obținerea producțiilor înalte și stabile ale culturilor agricole.

Optimizarea aprovizionării cu apă a plantelor pe parcursul întregii perioade de vegetație este posibilă doar prin alegerea corectă a metodelor, tehnicilor și echipamentelor de irigare. La fel, trebuie luat în considerare că cerințele diferitor specii față de umiditatea solului și a aerului va fi raportată și la capacitatea de absorbție a apei de către sistemul radicular al plantei. 

Adâncimea de umezire a solului se stabilește pentru fiecare cultură pe baza datelor experiențelor de câmp. Mărimea ei nu este constantă şi depinde de particularităţile plantei, perioada ei de creștere şi dezvoltare, de puterea şi adâncimea la care pătrunde în sol masa principală a rădăcinilor şi adâncimea la care se află apele freatice. Pentru ceapă, ea constituie de la 0,3 până la 0,5 m, pentru tomate de la 0,3 până la 0,7 m; pentru grâul de toamnă – de la 0,5 până la 0,7 m şi pentru lucernă – de la 0,7 până la 0,9 m, iar pe pante – de la 0,5 până la 0,7 m.

Valoarea medie a masei volumetrice pentru stratul activ al solului depinde de structură, gradul de tasare, textură și variază de la 1,21 până la 1,36 g/cm3 (tab. 14). Capacitatea de apă maximă de câmp în stratul de calcul, sau volumul de umezeală reținută de sol după scurgerea ei din macropori, depinde de compoziția mecanică (granulometrică) a solului, mărimea părții argiloase și coloidale, de alcătuirea particulelor structurale.

Te-ar putea interesa și: Care sisteme de irigare vor fi reabilitate în cadrul proiectului AGGRI

Udatul se efectuează atunci când rezervele din stratul de calcul se vor reduce până la valoarea optimă pentru cultura dată (de exemplu, până la 80% din CC sau până la 20% din masa solului uscat). Aceste niveluri ale scăderii admisibile a umidității din stratul de calcul se stabilesc pentru culturi pe baza datelor experiențelor de câmp, efectuate timp de mulți ani și se indică în tehnologia de cultivare.

Mărimile lor în cursul vegetaţiei, de asemenea, nu sunt constante. Astfel, mărimea normei de udare în perioada de vegetaţie este variabilă (depinde de particularităţile plantelor agricole, proprietăţile agrofizice ale solului şi de rezervele de apă din sol.

Normele aproximative de udare trebuie se corespundă indicațiilor privind tehnologia cultivării plantelor. Termele și normele de udare se stabilesc pe baza controlului sistematic (monitoringului) asupra schimbării umidității solului, ținându-se cont de precipitațiile naturale.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!